În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Troparul Sfântului
De Dumnezeu purtătorule părintele nostru Ghelasie,povăţuitorul călu-gărilor şi al credincioşilor podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor,sprijinitorul celor din necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţe-nie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti. Cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.

Condacul 1:
Preafericite părinte ierarhe Ghelasie, prinos de mulţumire îţi aducem noi nevrednicii, pentru folosinţele ce le dobândim de la tine neîncetat. Şi, ca unul care ne izbăveşte de tot necazuil cu rugăciunile tale, primeşte de la noi această cântare Sfântă:
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Icosul 1:
Îngerii cântând cu bucurie te-au primit pe tine, Sfinte ierarhe Ghelasie, că îngereşte pe pământ ai vieţuit şi turma duhovnicească ţie încredinţată bine ai păstorit-o. Pentru aceasta primeşte de la noi aceste smerite cântări:
Bucură-te, cel ce ai fost ca un înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai fost îmbrăcat cu harul arhieriei;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu râvnă ai slujit;
Bucură-te, că trupul cu postiri şi privegheri ţi l-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, căci sufletul cu virtuţi ţi-ai împodobit;
Bucură-te, cel ce eşti împreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, că pentru biserica lui Hristos jertfă te-ai adus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile necurate ai izgonit;
Bucură-te, că pe cei stăpâniţi de demoni i-ai tămăduit;
Bucură-te, căci apă din pământ ai izvorât;
Bucură-te, lauda cea prea iubită a călugărilor;
Bucură-te, podoabă sfinţită a meleagurilor Rămeţului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 2:
Pe pământ ca un alt Moise te-ai arătat, Sfinţite părinte Ghelasie, căci cu toiagul semnul crucii făcând, ai izvorât apă din loc pietros. Deci văzând minunea călugării şi credincioşii la Hopagi s-au bucurat dând mărire lui Dumnezeu, Celui ce ţi-a dat aceste puteri şi au strigat: Aliluia!

Icosul 2:
Arătatu-te-ai în vis la mulţi credincioşi, sfinţite părinte, şi multe minuni ai făcut celor ce s-au apropiat cu credinţă de sfintele tale moaşte. Pentru aceasta cu bucurie cântăm ţie:
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi;
Bucură-te, ajutorul celor împovăraţi;
Bucură-te, sprijinitorul celor ce sunt în necazuri;
Bucură-te, ajutătorul şi ocrotitorul Mănăstirii Rămeţ;
Bucură-te, al monarhilor osârdnic povăţuitor;
Bucură-te, al preoţilor celor evlavioşi bun arhipăstor;
Bucură-te, al credincioşilor evlavios sprijinitor;
Bucură-te, al cerescului Stăpân vrednic slujitor;
Bucură-te, căci de multe dureri eşti izbăvitor;
Bucură-te, căci cu blândeţe şi smerenie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta duhurile răutăţii le-ai alungat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 3:
Arhanghelii şi îngerii se minunează, Sfinţite părinte, de credinţa ta cea mare care ai avut-o către Dumnezeu, când ai înfipt toiagul în pământ şi ai izvorât apă. Pentru aceasta şi noi cunoscându-ţi râvna spre cele Sfinte, cu mulţumire strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3:
Auzitu-s-a de minunile tale, sfinţite părinte, până la hotarele pământului românesc, şi creştinii de pretutindenea aleargă la moaştele tale care sunt cinstite cu evlavie în sfânta Mănăstire Rămeţ, căci de aici toţi dobândesc ajutor. De aceea primeşte şi de la noi această cântare:
Bucură-te, că pe creştini îi aperi întru nevoi;
Bucură-te, că orfanilor le aduci mângâiere;
Bucură-te, că şi văduvelor le aduci alinare sufletelor;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor bolnavi;
Bucură-te, cald folositor al celor întristaţi;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, bunule părinte al celor săraci;
Bucură-te, că taberele vrăjmaşilor le-ai surpat
Bucură-te, că în cer odihnă veşnică ai aflat;
Bucură-te, că în mijlocul cetelor îngereşti ai ajuns;
Bucură-te, că plata ostenelilor tale de la Dumnezeu ai luat;
Bucură-te, că pe oameni cu Dumnezeu i-ai unit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 4:
Preasfinţite părinte Ghelasie, femeia cea stăpânită de demoni din depărta-re a alergat la sfântul tău sicriu sş, credinţă având, a luat tămăduire. Pentru aceasta, minunându-ne de prea multa sa îndrăzneală, cu umilinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4:
Adormind, preasfinţite părinte, pe asinul tău care te purta spre mănăstire, au rămas până astăzi urme neşterse pe piatră, şi clopotele celor şapte biserici singure au început să sune ducând vestea trecerii tale din această viaţă. Pen-tru aceasta primeşte de la noi aceste cuvinte de laudă
Bucură-te, că pe asin, precum odinioară Iisus, ai încălecat;
Bucură-te, că cele şapte biserici din împrejurimi cu sunete de clopote te-au întâmpinat;
Bucură-te, căci clopotele singure ţi-au vestit chemarea la Cel de sus;
Bucură-te, că multe minuni ai lucrat;
Bucură-te, că tu de atunci în Hristos odihnă cerească ai aflat;
Bucură-te, că viaţa ta lui Hristos ţi-ai închinat;
Bucură-te, că mai cu trezvie lui Hristos ai slujit;
Bucură-te, că prin tine mulţi la credinţă au venit;
Bucură-te, că la înălţimea trăirii sfinte ai ajuns;
Bucură-te, al călugărilor minunat învăţător şi de Dumnezeu înţelepţit;
Bucură-te, al sfintei Biserici laudă şi cu bucurie cinstit;
Bucură-te, cel ce cu lumina cea întreită ai fost luminat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 5:
Plângem şi ne tânguim, gândindu-ne la faptele noastre cele rele. Dar nă-zuim la tine, prea sfinţite Ghelasie, rugându-ne să fii mijlocitor către Domnul pentru noi şi pentru toată lumea, ca să dobândim mântuire prin rugăciunile tale. Pentru aceasta, cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5:
Ca să arăţi milostivirea ta către noi, preasfinţite părinte, ai săvârşit multe minuni pentru cei ce au au alergat cu credinţă la sfintele tale moaşte. Iar ce-lor care nu te-au cinstit cu evlavie te-ai descoperit în chip minunat, arătân-du-le cele de mântuire. Cu aceştia împreunând glasurile, cu credinţă strigăm ţie:
Bucură-te, că ţie cu smerenie ne plecăm;
Bucură-te, că binecuvântarea de la Dumnezeu prin tine aflăm;
Bucură-te, că prin tine cu ochii sufletului în slavă cerească te vedem;
Bucură-te, că de chinurile cele veşnice ai scăpat multe suflete;
Bucură-te, că pe calea cea dreaptă ai umblat;
Bucură-te, că pe noi toţi întru necazuri ne-ai mângâiat;
Bucură-te, cel ce eşti al Duhului Sfânt locaş împodobit;
Bucură-te, cel ce cu apa cea veşnică sufletele ai adăptat;
Bucură-te, că lui Hristos ai făcut ascultare desăvârşită;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 6:
Minunată s-a arătat, părinte, trecerea ta de pe pământ la cereştile loca-şuri, căci ai cunoscut din vreme apropierea sfârşitului tău. De aceea, minu-nându-ne toţi de faptele tale, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6:
Cine va putea spune cu adevărat toate nevoinţele tale, sfinţite părinte, cu care te-ai nevoit şi prin care ai dobândit pe Hristos cel dorit; de aceea îţi cântăm:
Bucură-te, că în săracie de bună voie ai vieţuit;
Bucură-te, că în post şi rugăciune toată viaţa ai petrecut;
Bucură-te, că prin smerenie toate le-ai învins;
Bucură-te, că pe călugări bine i-ai călăuzit;
Bucură-te, că înţelepciune având pe mulţi preoţi ai îmbărbătat;
Bucură-te, căci dogmele dreptei credinţe pe toţi i-ai învăţat;
Bucură-te, că prin viaţa ta Mănăstirea Rămeţ ai blagoslovit;
Bucură-te, că pe cei credincioşi i-ai tămăduit;
Bucură-te, că din nevoi pe noi toţi ne izbăveşti;
Bucură-te, că eşti izvor nesecat de bunătăţi pământeşti;
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieţii pe mulţi ai îndestulat;
Bucură-te, căci rugător neîncetat către Născătoare de Dumnezeu te-ai arătat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 7:
Izvor de apă vindecător izvorăşti Sfinţite Părinte de sub Altarul Sfânt al mănăstirii tale, vindecând toată boala şi neputinţa. De aceea minunându-ne de darul lui Dumnezeu de care ai fost învrednicit, cu toţii strigăm ţie: Aliluia!

Icosul 7:
Pom cu bune roade ce eşti, Sfinţite părinte Ghelasie, care rodeşte rod de mântuire tuturor celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine şi cu stâlpări de rugăciuni în mâini cer să le vii în ajutor; de aceea şi noi cu smerenie şi cu dragoste te lăudăm zicând:
Bucură-te, alesule între cuvioşi;
Bucură-te, floarea cea cu bun miros;
Bucură-te, trandafir cu mireasmă prea dulce;
Bucură-te, rază pururea strălucitoare;
Bucură-te, păzitorule al fecioriei;
Bucură-te, iubitorule de curăţie;
Bucură-te, învăţătorule şi bun părinte;
Bucură-te, reazăm celor neputincioşi;
Bucură-te, vindecătorule al celor bolnavi;
Bucură-te, toiagul celor nevăzători;
Bucură-te, prea dulce liniştitor al sufletelor noastre;
Bucură-te, mustrătorule al greşelilor noastre cele ascunse;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 8:
Râu de lacrimi ai vărsat, preasfinţite părinte, rugând pe Dumnezeu pentru lume şi te-ai nevoit cu asprime fără odihnă şi hrană, petrecându-ţi viaţa în osteneli sfinte. Pentru aceasta, noi toţi slăvim pe Dumnezeu, Care ţi-a dat ţie putere, cântându-I: Aliluia!

Icosul 8:
Ca unul care ai îndrăzneală către Hristos, turma Lui ai povăţuit-o la Împă-răţia cea de sus cu învăţăturile tale, sfinte părinte Ghelasie. Iar nouă, celor ce suntem bântuiţi de viforul multor necazuri şi ispite, dă-ne mână de ajutor, ca să te lăudăm zicând:
Bucură-te, izbăvitorule din necazuri al celor dosădiţi;
Bucură-te, dătătorule de mângâieri;
Bucură-te, că din multe ispite ne scoţi cu rugăciunile tale;
Bucură-te, că eşti izvor de bunătăţi;
Bucură-te, că pe necredincioşi cu dragoste îi îndrepţi;
Bucură-te, că pe pământ mult bine ai făcut celor credincioşi;
Bucură-te, vindecătorule neîntârziat al celor bolnavi;
Bucură-te, acela ce cu rugăciunile tale, săgeţile vrăjmaşilor le-ai oprit;
Bucură-te, că din izvorul mănăstirii tale mulţi s-au adăpat;
Bucură-te, acela ce de creştini eşti mult lăudat;
Bucură-te, cel ce cu daruri duhovniceşti viaţa noastră ai îmbogăţit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 9:
Cu mare bucurie, preasfinţite Ghelasie, te lăudăm, căci pe tine te avem comoară de mult preţ şi tu le dai tuturor cele de mântuire, povăţuindu-i pe cale cea dreaptă. Pentru aceasta cu multă bucurie slăvim şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9:
Cu ce cuvinte de laudă te vom cinsti pe tine pentru multa ta iubire ce arăţi şi astăzi celor care se închină ţie cu credinţă? De aceea, cu dragoste aducând preamărire lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie:
Bucură-te, stâlp de foc care luminezi pe cei dintru întuneric;
Bucură-te, făclie nestinsă ce luminează în întunericul necunoştinţei;
Bucură-te, stea cu raze strălucitoare;
Bucură-te, că prin viaţa ta ai binevestit pe Hristos;
Bucură-te, că ai îndreptat pe cei legaţi de cele pământeşti;
Bucură-te, că ai mustrat nedreptatea multora;
Bucură-te, că în toată viaţa ta pe Domnul ai slăvit;
Bucură-te, că şi pe noi ne-ai îndreptat pe calea virtuţiilor;
Bucură-te, că prin tine multă linişte am aflat;
Bucură-te, că de multe necazuri ne-ai izbăvit;
Bucură-te, cel plin de blândeţe şi de smerenie;
Bucură-te, părinte iubitor de fii, al celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 10:
Văzând Dumnezeu nevoinţele tale, Sfinţite părinte Ghelasie, te-a proslăvit pe pământ cu mari şi multe minuni săvârşite încă în trup fiind. Iar după tre-cerea la cele veşnice, nu încetezi a ne împărtăşi de faceri de bine, pentru care şi noi cu umilinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10:
Zid nebiruit de valurile ispitelor ai fost, părinte Ghelasie, că ai biruit cu darul lui Dumnezeu toate cursele şi ispitele care te împresurau, şi cu curge-rile tale de lacrimi ai spălat taina sufletului tău, părinte. Pentru aceasta cu dragoste îţi cântăm:
Bucură-te, căci prin priveghere de toată noaptea te-ai nevoit;
Bucură-te, că trupul cu post l-ai făcut vas ales sufletului;
Bucură-te, că pentru toate Dumnezeu te-a răsplătit cu cununa vieţii cereşti;
Bucură-te, că, plutind ca pe apă, capul tău înmiresmat a ocolit biserica mănăstirii;
Bucură-te, că a treia oară pe fereastra bisericii el s-a oprit;
Bucură-te, că toţi credincioşii cu cinste te-au primit;
Bucură-te, că pe tine cu mireasmă dulce i-ai făcut bine plăcuţi lui Dumnezeu;
Bucură-te, că din suflet curat pe tine te slăvim;
Bucură-te, că prin sfârşitul tău cel bun, sfinţenia vieţii tale o ai arătat;
Bucură-te, căci de cununa nemuririi din mâna Atotţiitorului te-ai învred-nicit;
Bucură-te, că fericirea Raiului cu toţi Sfinţii ai moştenit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 11:
Femeia ce era bolnavă, în mare cinste pe tine te-a văzut, preasfinţite pă-rinte, căci în chip minunat te-ai descoperit că eşti ocrotitor al credincioşilor ardeleni şi al mănăstirii Rămeţ, dând poruncă să se păstreze rânduiala Sfântă. Pentru aceasta şi noi mulţumire lui Dumnezeu aducând, îţi cântăm: Aliluia!

Icosul 11:
Mare iubitor te-ai arătat credincioşilor tăi din Transilvania, îndreptătorule al credinţei celei drepte, că nu sufereai să vezi nedreptate şi urâciunea de pa-timi în locul Sfânt al Mănăstirii şi în toată ţara noastră, şi cu asprime ai pe-depsit pe cei ce calcă rânduiala ta Sfântă. Pentru aceasta te lăudăm, zicând cuvinte ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai arătat curăţitor spinilor celor răi ai păcatelor;
Bucură-te, iubitorule al vieţii în curăţie;
Bucură-te, blândule arhiereu al lui Hristos;
Bucură-te, floarea cea cu dulce miros;
Bucură-te, că înseninezi sufletele credincioşilor;
Bucură-te, că luminezi minţile cele întunecate;
Bucură-te, că alungi gândurile cele deşarte;
Bucură-te, alăută cu dulce glăsuire;
Bucură-te, îndrumătorule al turmei celei duhovniceşti;
Bucură-te, că prin tine şi noi aflăm mântuire;
Bucură-te, veselia sufletului dornic de Hristos;
Bucură-te, că altceva nu ştiu ce să grăiesc fără numai bucură-te;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 12:
Mintea ta, Sfinţite părinte, ziua şi noaptea o ai îndreptat la cereştile loca-şuri şi ai fost ca o fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă plină de untdelem-nul dragostei nepieritoare. Pentru aceasta în veci petreci în ceruri cu toţi Sfinţii, iar noi cinstindu-te, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12:
Lăudăm, Sfinţite părinte Ghelasie, dragostea ta de pe pământ faţă de fii duhovniceşti pe care i-ai păstorit, precum şi multele minuni pe care le-ai săvârşit, tămăduind pe toţi cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine, Sfinte Ghelasie, zicând:
Bucură-te, slujitorul lui Hristos;
Bucură-te, făcătorule de minuni părinte;
Bucură-te, de Hristos iubitorule fierbinte;
Bucură-te, izbăvitorule de tot felul de boli;
Bucură-te, cu monahii împreună nevoitorule;
Bucură-te, al credincioşilor evlavioşi povăţuitorule;
Bucură-te, învăţătorule al dreptei credinţe;
Bucură-te, că toţi te cinstim fierbinte;
Bucură-te, căci cu tine pururea ne lăudăm;
Bucură-te, că prin tine pace sufletelor aflăm;
Bucură-te, că prin atingerea Sfintelor tale moaşte de neputinţele noastre ne vindecăm;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 13:
O, prea minunate şi Sfinte părinte cu umilinţă strigăm şi cerem de la tine al tău sprijin în această vale a plângerii şi te rugăm primeşte această puţină rugăciune şi o înalţă la tronul lui Dumnezeu, că prin mijlocirile tale să ne învrednicim şi noi veşnicei Împărăţii şi să cântăm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi
Icosul 1
Îngerii cântând cu bucurie te-au primit pe tine, Sfinte ierarhe Ghelasie, că îngereşte pe pământ ai vieţuit şi turma duhovnicească ţie încredinţată bine ai păstorit-o. Pentru aceasta primeşte de la noi aceste smerite cântări:
Bucură-te, cel ce ai fost ca un înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai fost îmbrăcat cu harul arhieriei;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu râvnă ai slujit;
Bucură-te, că trupul cu postiri şi privegheri ţi l-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, căci sufletul cu virtuţi ţi-ai împodobit;
Bucură-te, cel ce eşti împreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, că pentru biserica lui Hristos jertfă te-ai adus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile necurate ai izgonit;
Bucură-te, că pe cei stăpâniţi de demoni i-ai tămăduit;
Bucură-te, căci apă din pământ ai izvorât;
Bucură-te, lauda cea prea iubită a călugărilor;
Bucură-te, podoabă sfinţită a meleagurilor Rămeţului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 1:
Preafericite părinte ierarhe Ghelasie, prinos de mulţumire îţi aducem noi nevrednicii, pentru folosinţele ce le dobândim de la tine neîncetat. Şi, ca unul care ne izbăveşte de tot necazuil cu rugăciunile tale, primeşte de la noi această cântare Sfântă:
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Rugăciune
Către tine, Sfinte părinte Ghelasie, înălţându-ne gândurile, cu umilinţă şi cu căldură ne rugăm: caută din înălţimea plină de slavă a cerului şi te milos-tiveşte de suferinţele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile şi strâmto-rările noastre. Şi roagă pe Stăpânul şi Dumnezeul nostru cel ceresc, să ne ier-te păcatele pe care, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, le săvârşim neîncetat, că şi pen-tru puţina noastră dragoste faţă de El şi de aproapele nostru, rugându-L să fie pururea milostiv şi iertător şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea. Fii povăţuitorul şi călăuzitorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru că, urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţa de Hristos, să ne învrednicim de darurile Sale şi trecând din această viaţă să ne bucurăm împreună cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnului, de Împără-ţia cea nesfârşită a cerurilor; că acolo, înconjuraţi de cetele îngereşti, să adu-cem mărire, şi cinste lui Dumnezeu cel în Treime închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne