Troadie a fost copilul din Neocezareea pe care l-a văzut pătimind cu proorocească vedere Sfîntul Grigorie al Neocezareei, ascunzîndu-se de prigonire într-un oarecare munte din pustie. Pentru că odată, săvîrşindu-şi obişnuitele sale rugăciuni către Dumnezeu, se făcu minune şi, tulburîndu-se foarte, a stat nemişcat şi tăcut multă vreme, ca şi cum ar fi căutat la oarecare vedenie.
După vreme destulă s-a luminat cu faţa şi, umplîndu-se de bucurie, a început a mulţumi lui Dumnezeu cu mare glas şi a cînta cîntare de prăznuire, grăind: Bine este cuvîntat Domnul, Care nu ne-a dat spre vînare dinţilor lor. Şi l-a întrebat diaconul: “Care este pricina, părinte, despre schimbarea aceasta a ta, că acum eşti tulburat şi apoi vesel?”
Sfîntul răspunse: “Am văzut, fiule, o vedenie minunată: un copil mic luptîndu-se cu un diavol mare şi, biruindu-l, l-a trîntit la pămînt”. Diaconul n-a înţeles cele grăite, şi a zis sfîntul iarăşi: “Era un oarecare copil creştin, cu numele Troadie, care, fiind adus la judecată înaintea tiranului, după multe munci grele, a fost ucis pentru Hristos şi s-a dus la ceruri dănţuind.
Deci, mai întîi mă tulburam, căci mă temeam să nu-l biruiască muncile şi să se lepede de Hristos. Dar acum, văzîndu-l că-şi săvîrşeşte nevoinţa muceniciei şi se duce la cer, mă bucur!” Diaconul, auzind acestea, se minuna cum Sfîntul vede cele ce se fac de departe, ca şi cum ar fi aproape.