Acatistul Sfintei Chiriachi – Muceniţa ! -Purtătoare de biruinţă în nevoi şi necazuri grele (7/20 iulie)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:
 Adunându-ne să cerem ajutorul Sfintei Muceniţe Chiriachi în nevoile şi necazurile ce ne cuprind pe noi, să o lăudăm pentru nevoinţele sale cele purtătoare de biruinţă şi să-i strigăm cu credinţă: Fecioară Sfântă, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dea cuvânt luminat, pătrunderea minţii şi curăţia în gând şi în fapte bune, ca să preamărim cum se cuvine vitejia ta prin care ţi-ai dat trupul jertfă fără de prihană lui Hristos Dumnezeu, şi să-ţi cântăm totdeauna: Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Icosul 1:
 Pornind păgânul împărat Diocleţian prigoană înfricoşată pentru nimicirea Evangheliei lui Hristos, insufla groază şi împrăştia moarte asupra dreptcredincioşilor creştini. Tu însă, fecioară Chiriachi, ai înfruntat trufia lui, i-ai nesocotit poruncile şi nu te-ai înfricoşat de îngrozirile tiranului. Ai predicat pe Dumnezeul cel adevărat şi ai umilit pe vrăjmaşii Crucii. Pentru aceasta şi noi îţi cântăm:
Bucură-te, că ai avut părinţi binecredincioşi pe Dorotei şi Evsevia;
Bucură-te, că şi ei au fost chinuiţi şi ucişi, pentru că au mărturisit dreapta credinţă;
Bucură-te, că ai crezut în dragostea lui Dumnezeu şi în ascultarea Evangheliei;
Bucură-te, că ai venit în lume, în zi de Duminică, al cărei nume îl porţi;
Bucură-te, că ai fost hărăzită Domnului încă de la naştere;
Bucură-te, că viaţă virtuoasă ai dus din copilărie;
Bucură-te, că preafrumoasă la chip ai fost, dar şi mai aleasă ţi-a fost frumuseţea sufletului;
Bucură-te, că preaînţeleaptă hotărâre ai luat să rămâi fecioară;
Bucură-te, că ai adus dumnezeiescului Mire, drept zestre, credinţă vitejească şi dragostea până la jertfă;
Bucură-te, că prin nevoinţele tale, rodul mântuirii ţi-ai agonisit;
Bucură-te, că înaintea sicriului moaştelor tale căzând noi, credincioşii, îţi strigăm:
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 2:
 Credinţa şi dragostea ta de Dumnezeu şi chinurile ce ai suferit pentru El, Care este Calea, Adevărul şi Viaţa, te-au învrednicit de cerească fericire împreună cu cetele îngerilor. Stând împreună cu ei înaintea Creatorului tuturor, roagă-L, Sfântă Muceniţă, pentru noi, cei necăjiţi în multe feluri, pentru ca dimpreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!
Icosul 2:
 Fiind frumoasă la chip şi cu multă avuţie pământească, mulţi tineri de bun neam te-au cerut în căsătorie. Tu însă, fecioară, i-ai rugat pe părinţii tăi să te lase să slujeşti numai Domnului şi Dumnezeului Tău, Iisus Hristos. Şi ei s-au bucurat de înţelepciunea ta. Însă tinerii aceia, înfuriaţi că nu i-ai băgat în seamă, te-au pârât că împreună cu părinţii tăi nu vă închinaţi zeilor şi nu-i cinstiţi pe zei. Pentru aceasta Dorotei şi Evsevia au fost batjocoriţi, chinuiţi şi martirizaţi, iar tu trimisă ai fost la judecată la celălalt împărat, Maximian, care, uimit de frumuseţea ta ţi-a cerut să slujeşti de bunăvoie idolilor săi. Tu însă, care ai rămas neclintită în credinţa Domnului Hristos, primeşte de la noi, smeriţii, cântarea de laudă:
Bucură-te, că şi împăratul a rămas uimit de frumuseţea ta;
Bucură-te, că făgăduinţele lui nu te-au ademenit şi l-ai uimit cu frumuseţea sufletului Tău;
Bucură-te, că îngrozirile şi ameninţările lui nu te-au înduplecat;
Bucură-te, că i-ai răspuns că prin nimic nu te va despărţi de Hristos;
Bucură-te, că te-au întins la pământ şi te-au bătut fără milă;
Bucură-te, că faţa ta strălucea atunci ca a lui Moise, când a coborât din muntele Sinai;
Bucură-te, că ai rămas luceafăr al Bisericii creştineşti;
Bucură-te, că prin suferinţele tale te-ai înălţat mai presus de luceafăr;
Bucură-te, a vieţii noastre stea strălucitoare şi călăuzitoare;
Bucură-te, a credinţei noastre smirnă bine mirositoare;
Bucură-te, cădelniţă de aur, ce duci la Dumnezeu tămâia rugăciunilor noastre, pentru care cu evlavie îţi cântăm;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 3:
 O, fecioară şi muceniţă care ai suferit munci înfricoşate pentru Dumnezeul luminii şi al adevărului, ascultă cu dragoste cererile şi rugăciunile nevrednicilor Săi robi. Caută spre necazurile şi lipsurile ce vin peste noi şi roagă-L să  mântuiască sufletele noastre, ale celor ce cu inimă curată cu tine cântăm: Aliluia!
Icosul 3:
 Ruşinat că nu te-a putut îndupleca să te lepezi de Hristos Dumnezeu, împăratul Maximian te-a trimis la Ilarion, cumplitul cârmuitor al Bitiniei. Înfuriat că nici el nu te-a putut clinti din credinţa cea adevărată, a poruncit să te spânzure de cosiţele părului Tău cel frumos şi să te ardă cu făciii. Tu însă ai răbdat cu bucurie şi te-ai arătat veselă, preaslăvind pe Dumnezeu; iar noi, minunându-ne de răbdarea ta cea tare, cu cucernicie te fericim cu laude ca acestea:
Bucură-te, că ai ţinut totdeauna aprins în sufletul Tău focul dragostei de Dumnezeu;
Bucură-te, că trupul ţi-a fost ars cu făclii, pentru Dumnezeul nostru, cel împuns cu suliţa în coastă;
Bucură-te, că, pentru dragostea lui Hristos cel suit pe Cruce pentru noi, ai fost şi tu spânzurată;
Bucură-te, că pe pământ ai fost pătimitoare pentru Dumnezeul cel adevărat care în ceruri împreună cu cetele Sfinţilor te-a aşezat;
Bucură-te, că acum te îmbraci cu strălucirea cea neapusă a feţei Lui;
Bucură-te, biruitoarea vrăjmaşilor acelora care cu inimă înfrântă şi smerită se roagă către tine;
Bucură-te, că sufletul tău l-ai arătat cu adevărat locaş strălucit al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin credinţă şi curăţia ta, ai odrăslit credincioşilor roduri de-viaţă-dătătoare;
Bucură-te, că aceasta ţi-a pricinuit desfătarea cea nemuritoare;
Bucură-te, neîncetată rugătoare pentru noi, cei slabi în credinţă şi căzuţi în ispitiri pătimitoare;
Bucură-te, grabnica noastră ajutătoare în nevoi şi în necazuri:
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 4:
 Văzând bărbăţia ta în înfricoşatele munci la care te supuneau păgânii, mulţi dintre cei ce erau de faţă se minunau zicând: “Cum o fecioară slabă la trup poate răbda atât de vitejeşte chinuri ca acestea?” Dar luminându-se prin Duhul Sfânt şi înţelegând că această neasemănată tărie îi vine de la Dumnezeu, pe Care îl mărturiseai, au început şi ei împreună cu tine a cânta: Aliluia!
Icosul 4:
 Dacă a văzut că eşti mai tare decât diamantul, a poruncit Ilarion să te arunce în temniţă. Uimit că a doua zi te-a văzut sănătoasă, nu a priceput păgânul de unde ţi-a venit vindecarea şi puterea, şi te-a îndemnat să mulţumeşti zeilor săi celor mincinoşi. Tu însă Sfântă Muceniţă, ai avut curajul să strigi chinuitorului celui cumplit: “Nu lor, Ilarioane, care sunt pământ şi piatră, ci Domnului meu Iisus Hristos, în care cred cu toată fiinţa mea, mă închin, pentru că numai El mă ajută şi mă mângâie în toate chinurile”. Pentru aceasta şi noi îţi cântăm:
Bucură-te, că, împuternicire primind în sufletul Tău curat, ai hotărât a răbda orice pentru dreapta credinţă şi pentru Dumnezeul cel adevărat;
Bucură-te, că ai fost dusă apoi în templul cel păgânesc;
Bucură-te, că şi acolo te-ai rugat Domnului, care a trimis cutremur şi toate chipurile idoleşti a sfărâmat;
Bucură-te, că vânt mare a dezlănţuit şi cenusa le-a spulberat;
Bucură-te, că fulger din cer cu rugăciunea ta ai coborât;
Bucură-te, că atunci înfricoşatul Ilarion, chinuitorul Tău cel nemilos, de flacăra Duhului Sfânt ca de un fulger a fost mistuit;
Bucură-te, că toţi s-au mirat foarte de puterea Domnului Tău;
Bucură-te, că pe pământ pildă de credinţă tuturor creştinilor te-ai arătat;
Bucură-te, că suferinţele, pe care bărbăteşte le-ai răbdat, în Împărăţia lui Dumnezeu te-au înălţat;
Bucură-te, că de atunci toată Biserica creştină te laudă şi-ţi cântă ţie;
Bucură-te, şi ne ajută pe cei ce te lăudăm cu evlavie;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 5:
 Tăria curajului Tău, fecioară, bărbăţia şi dragostea ta în apărarea dreptei credinţe rămân pildă pentru toţi credincioşii. Cum însă noi suntem slabi şi ne temem să nu fim biruiţi de ispite, alergăm la ajutorul Tău cel neclintit, Sfântă Muceniţă Chiriachi. Mijloceşte către Domnul Puterilor să nu ne părăsească în slăbiciunile noastre şi să ne mântuiască pe noi, cei ce îi cântăm împreună cu tine: Aliluia!
Icosul 5:
 Uimiţi fiind de diamantul răbdării tale, laude aducem luptelor tale, preamărim suferinţele şi fericim sfârşitul Tău cel mucenicesc. Nu trece cu vederea, Sfântă Muceniţă Chiriachi, cererile cele spre mântuire ale celor ce cu credinţă cădem înaintea dreptei tale celei ocrotitoare, rugându-ne ca la un sfânt acoperământ şi zicând “ajută-ne pe noi să ne izbăvim din nevoi şi din necazuri”, pentru ca împreună cu tine să cântăm cu bucurie:
Bucură-te, că nu ţi-au putut strivi dragostea de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai uimit pe toţi păgânii prin curajul Tău izvorât din credinţa în Dumnezeu;
Bucură-te, că te-au aruncat apoi şi în foc;
Bucură-te, că asemenea tinerilor din Babilon, neatinsă de văpaie ai rămas;
Bucură-te, că şi pe rug n-ai încetat a te ruga Mirelui Tău celui ceresc;
Bucură-te, căci cu toate chinurile la care ai fost supusă, ai rămas neclintită în credinţa cea adevărată;
Bucură-te, că mulţi dintre privitori au crezut prin tine în Hristos Dumnezeu, care te ocrotea ca pe o aleasă comoară;
Bucură-te, că de adevăratul Dumnezeu nu te-ai lepădat niciodată;
Bucură-te, că pentru aceasta, cu mărire veşnică ai fost împodobită;
Bucură-te, căci cu mari daruri te-a înzestrat Domnul pentru care ai pătimit şi viaţa ţi-ai dat;
Bucură-te, şi ne întăreşte în faţa ispitelor cu darul Tău;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 6:
 Uşurează, cu rugăciunile tale, Sfântă Muceniţă Chiriachi, nevoile vieţii pământeşti şi găteşte calea mântuirii pentru toţi credincioşii din ţara noastră, cei străjuiţi de moaştele sfinte ale mâinii tale, înaintea cărora, plecându-ne cu umilinţă şi cu credinţă nestrămutată rugându-ne, îl preamărim pe Dumnezeu cu cântare de laudă: Aliluia!
Icosul 6:
 Fiind închisă în temniţă, te-ai învrednicit, preafericită, de cercetarea Domnului Hristos, care ţi S-a arătat în slavă, spunându-ţi: “Nu te teme, Chiriachi, de chinurile celor ce pot ucide trupul, dar nu şi sufletul. Darul meu este cu tine şi din toate suferinţele te voi izbăvi”. Astfel ţi-a vindecat sângerările, trupul ţi-a împuternicit, sufletul ţi-a înveselit, iar pe noi ne-a învăţat să-ţi cântăm aşa:
Bucură-te, că ai fost bătută fără milă pentru Hristos, care a răbdat bătăi pentru noi;
Bucură-te, că prin răbdarea ta ai înfrânt pe vrăjmaşul cel nevăzut;
Bucură-te, că răni ai răbdat pe trupul Tău pentru Domnul Hristos;
Bucură-te, că Dumnezeu însuşi ţi-a vindecat rănile trupului tău cel fecioresc;
Bucură-te, că Domnul Hristos, Lumina Lumii, ţi S-a arătat în temniţă;
Bucură-te, că prin închisoarea pământească ai intrat în minunatul sălaş al cerului;
Bucură-te, că ţi-ai împodobit strălucita haină a muceniciei cu sângele Tău vărsat pentru credinţă;
Bucură-te, că şi îngeri de lumină au fost trimişi să te întărească în suferinţă;
Bucură-te, că ei ţi-au deschis uşile lăcaşului ceresc al Domnului;
Bucură-te, că, prin rugăciunile tale, noi ne vindecăm de suferinţele trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, ajutătoarea noastră în necazurile şi în nevoile vieţii pământeşti;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 7:
 Silindu-se întunecatul tiran să te întoarcă cu făgăduieli amăgitoare şi cu îngroziri înfricoşate de la adevărata credinţă, tu, ştiind îndemnul lui Dumnezeu: “Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”, ai răspuns cu îndrăzneală: “Nu te mai osteni, chinuitorule, că nu mă desparţi cu nimic de Dumnezeu, pe Care neîncetat îl voi lăuda cântându-I: Aliluia!”
Icosul 7:
 Întrecut-ai hotarele firii omeneşti cu răbdarea ta, Sfântă Muceniţă, şi cu ostenelile tale ai biruit pe vrăjmaşul mântuirii oamenilor. Pentru aceasta şi noi, care luăm prin tine mare mângâiere în necazuri, îţi cântăm, preafericită Chiriachi:
Bucură-te, că noian de vindecări ai izvorât cu sângele Tău celor ce te cheamă cu credinţă în ajutor;
Bucură-te, că asemenea lui Daniil, marele prooroc, ai fost aruncată în mijlocul leilor;
Bucură-te, că şi leii s-au smerit înaintea ta;
Bucură-te, că Stăpânul Tău neîntrecut în putere, sălbaticia lor în blândeţe a prefăcut;
Bucură-te, că asemenea unei mieluşele ai fost adusă spre moarte, pentru dragostea Mielului lui Dumnezeu;
Bucură-te, că la toate nevoinţele te-ai dat de bunăvoie, numai să nu fii despărţită de Hristos Mântuitorul;
Bucură-te, că neîncetat ai purtat grijă de podoaba cea aleasă a sufletului;
Bucură-te, că Lui i-ai adus ca dar credinţa, dragostea, chinurile şi sângele Tău;
Bucură-te, că El a trimis înger, care te-a dezlegat de trup, înainte de a ţi-l tăia prigonitorii;
Bucură-te, că sufletul, la Mirele Ceresc, de înger ţi-a fost dus;
Bucură-te, că şi cetele cele strălucitoare îţi cântau;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 8:
 Asemenea fiului celui rătăcit din parabolă, ne-am cheltuit viaţa departe de adevărul cel neîntrecut al lui Dumnezeu şi de dragostea Celui care din iubire s-a dat Crucii pentru noi, care prin ale noastre păcate ne-am lipsit de lumina şi de mântuirea Lui. Dar văzând că sfârşitul nostru se apropie şi că nu avem sprijin în ceasul cel înfricoşat al Judecăţii, strigăm către tine: Sfântă Chiriachi cea cu daruri dăruită, să ne ajuţi cu puterea rugăciunilor tale, ca să ne învrednicim de pocăinţă, prin care să cântam neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8:
 Cu dumnezeiască râvnă luptându-te împotriva necredinţei şi a păcatului, ai ieşit biruitoare, Sfântă Muceniţă Chiriachi. Pentru aceasta te lăudăm noi, credincioşii, ca una ce eşti învrednicită de mare har de la Dumnezeu, pentru care ţi-ai dat trupul spre chinuire. Primeşte, fecioară sfântă, odată cu rugăciunile şi cântările noastre de laudă:
Bucură-te, că şi chinuitorii s-au mirat de răbdarea ta cea îndelungată;
Bucură-te, a credinţei creştineşti apărătoare neînfricată;
Bucură-te, că Însuşi Dumnezeu a căutat spre patimile tale;
Bucură-te, că numai pe câmpia desăvârşitei curăţii te-ai nevoit;
Bucură-te, că pe calea cea grea a muceniciei ai călătorit;
Bucură-te, că ai fost încinsă cu putere de Sus, pentru războiul împotriva celor de jos;
Bucură-te, că ai fost îmbrăcată cu platoşa răbdării asemenea apostolilor şi mucenicilor;
Bucură-te, că prin curajul Tău ai stins puterea păgânească a îngrozirilor şi a ameninţărilor;
Bucură-te, că asemenea tinerilor din Babilon ai cântat: “binecuvântat este Dumnezeul Părinţilor noştri”;
Bucură-te, că prin rugăciune din văpaia focului ai primit roua mântuirii;
Bucură-te, apărătoarea creştinilor de dogoarea necazurilor şi de focul patimilor;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 9:
 Prin rugăciunile şi prin pătimirile tale pentru adevărul cel mântuitor, învrednicitu-te-ai, muceniţă prealăudată, de mare putere dela Dumnezeu de care nu te-a depărtat nici o suferinţă, nici o îngrozire. De aceea şi noi, de tot felul de necazuri învăluiţi fiind, alergăm la tine şi te rugăm: grăbeşte şi te roagă pentru noi, păcătoşii, ca să nu ne osândească după păcatele noastre, ci să ne miluiască după mare mila Sa, pentru ca întotdeauna să-I cântăm cu inimă veselă împreună cu tine: Aliluia!
Icosul 9:
 De boli şi de dureri fiind loviţi şi de tot felul de supărări fiind asupriţi, de nedreptăţi şi de neputinţe înconjuraţi fiind, pentru credinţa noastră, alergăm cu dragoste la sprijinirea ta, de-Hristos-purtătoare Muceniţă Chiriachi, şi cu credinţă te rugăm: înalţă mâinile tale către Domnul Dumnezeu, pentru care ai pătimit, ca să ne izbăvească din toate încercările, să ne dea o viaţă liniştită şi să ne păzească în pace şi în neprihănire până la sfârşitul vieţii, pe noi, ce cu evlavie îţi cântăm: Bucură-te, că de întinăciunea sufletului şi a trupului te-ai păzit neatinsă;
Bucură-te, că n-ai voit a cunoaşte logodnic pământean;
Bucură-te, crin al fecioriei, care ai crescut în mijlocul spinilor idoleşti;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de veselia lui Hristos;
Bucură-te, că acolo de nesecată Lumină a lui Dumnezeu te îndulceşti;
Bucură-te, că în corul fecioarelor urmezi Mirelui ceresc;
Bucură-te, că şi în cetele pătimitorilor pentru Hristos sălăşluieşti;
Bucură-te, că pe pământ candela credinţei nestinsă ţi-ai păstrat;
Bucură-te, că ai strălucit în toată Anatolia şi Bitinia cu strălucirea faptelor tale creştineşti;
Bucură-te, că şi în Nicomidia pe toţi i-ai uimit cu frumuseţea sufletului şi bărbăţia credinţei;
Bucură-te, că toţi credincioşii iau îndemn de la bărbăţia ta cea nebiruită;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 10:
 Povăţuitoare şi ocrotitoare te punem vieţii noastre pe tine, Chiriachi, aleasă mireasă şi vitează Muceniţă a lui Hristos. Cârmuieşte viaţa noastră cu pânzele rugăciunilor tale. Îndreptează-ne la limanul mântuirii şi ne izbăveşte de ispitele patimilor, pe noi, care împreună cu tine cântăm Preaputernicului Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10:
 Vieţuind în curăţie şi înfruntând bărbăteşte pe hulitorii de Dumnezeu, ai strigat: “La mireasma Mirelui meu am alergat, Doamne, şi în muntele cel sfânt al Evangheliei m-am suit şi nu mă înfricoşez de cei ce vor să mă întoarcă de pe căile mântuirii”. Pentru aceasta şi noi te lăudăm şi îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, fecioară, că fecioria este casa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că vitejia şi curăţia sunt săbii neînfrânte ale mucenicilor;
Bucură-te, că nu ai luat în seamă frumuseţea cea din afară a trupului cel pieritor;
Bucură-te, că ai preţuit frumuseţea cea dinăuntru după adevăr;
Bucură-te, că fecioria este dimpreună vorbitoare cu îngerii;
Bucură-te, că minunat ai înflorit ca o mlădiţă din rădăcina sfântă a Evangheliei;
Bucură-te, că ai odrăslit roduri bogate pentru cei ce vieţuiesc după cuvântul Domnului Hristos;
Bucură-te, că viaţa ta este pentru toţi credincioşii mireasmă adevăratei vieţuiri;
Bucură-te, că mintea ţi-ai luminat-o cu dumnezeiască înţelepciune;
Bucură-te, lună lucitoare prin care noaptea rătăcirii noastre se luminează;
Bucură-te, a noastră grabnică ajutătoare în nevoi şi în necazuri;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 11:
 Când ispitele ne împresoară şi ajutorul ne lipseşte şi când necazurile ne apasă, unde să alergăm, Sfântă Muceniţă Chiriachi, decât la Mântuitorul şi la Preacurata Sa Maica şi la tine, fecioară sfântă, care te-ai arătat neclintită în dragostea credinţei şi vrednică a fi ascultată de Dumnezeu, care ţi-a dăruit mare har de Sus. Pe Acela roagă-L, Sfântă Muceniţă, să nu ne părăsească, ci, ca şi pe Petru, Apostolul Său, să ne scoată din valurile vieţii şi din toate încercările să ne izbăvească, spre a-I cânta în pace în toate zilele vieţii noastre: Aliluia!
Icosul 11:
 Dacă a văzut Apolinarie că nimic nu izbuteşte cu îngrozirile şi cu chinurile, iar cei de faţă urmau pilda ta şi se făceau închinători ai Dumnezeului Tău şi al nostru, a poruncit ca şi pe toţi aceia să-i dea morţii, socotind necugetat că se face sminteală în poporul cinstitor de idoli. Apoi, cu momeli a încercat să te îndepărteze de Hristos, dar neizbutind, poruncă a dat să fii tăiată cu sabia. Primind cu bucurie vestea izbăvirii de trupul cel pătimitor şi trecător, primeşte şi de la noi, Sfântă Muceniţă, laude ca acestea;
Bucură-te, că ţi s-a dat voie, înainte de tăiere, să te rogi cu glas Domnului Tău;
Bucură-te, că şi atunci înainte de moarte ai învăţat pe credincioşi să rămână neclintiţi în credinţă creştină;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi a luat la El sfinţit sufletul Tău;
Bucură-te, că trupul cel chinuit de păgâni a adormit liniştit, uimind şi prin aceasta pe ucigaşii tăi;
Bucură-te, că pentru suferinţele tale de pe pământ, plată bogată ţi-ai adunat în ceruri;
Bucură-te, că ai fost primită cu dragoste şi cu cântări de laudă în cetele de Sus;
Bucură-te, că atunci glas din cer s-a auzit strigând mulţimii: “Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi pe Dumnezeu, cel în Treime slăvit”.
Bucură-te, că ostaşii şi cei ce erau de faţă s-au supus poruncii dumnezeieşti;
Bucură-te, că aceasta s-a făcut spre chinuirea trupurilor lor;
Bucură-te, că prin aceasta şi ei au primit, împreună cu tine, răsplata Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că, prin rugăciunea şi ajutorul Tău, nădăjduim a fi feriţi de veşnica osândă;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 12:
 Trupul Tău cel chinuit şi martirizat a fost îngropat de către binecredincioşii creştini în pământul din care a fost luat. Izvor de binecuvântări se revărsau asupra celor ce se apropiau cu credinţă şi se rugau către tine cu inimă înfrântă şi smerită. Bolile se vindecau, patimile se curăţau, iar vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi se potoleau. Prin harul Bunului Dumnezeu şi purtarea de grijă a păstorului Eparhiei Huşilor, episcopul Iacob Stamati, o mână din sfintele tale moaşte, preafericită Muceniţă Chiriachi, cu cinste a fost aşezată în biserica Mănăstirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ctitoria binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare, unde, împreună cu Sfinţii Apostoli, îl preamărim pe Dumnezeu cel închinat în Treime şi îi cântăm: Aliluia!
Icosul 12:
 Ca să nu te lipseşti de dragostea lui Hristos şi de mântuirea sufletului, nu te-ai temut, Sfântă Chiriachi, a-ţi da trupul cel fecioresc la suferinţe şi a înfrunta pe prigonitorii Evangheliei Domnului Hristos. Focul nu te-a înspăimântat, bătăile nu te-au slăbit, închisoarea nu te-a înfricoşat, fiarele n-au putut să te îngrozească, iar moartea ca pe o dulceaţă ai primit-o, prin care socoteai să mergi mai grabnic la Mirele Tău şi Dumnezeul nostru. Pentru aceasta şi noi îţi cântăm aşa:
Bucură-te, că prin curajul Tău ai surpat chinurile păgâneşti;
Bucură-te, că mare cutremur a trimis atunci Dumnezeu şi a spăimântat pe hulitorii Săi;
Bucură-te, că aceştia, căutând numai la cele pământeşti, nu au putut să vadă puterea ce-ţi venea de Sus;
Bucură-te, că prin răbdarea cea mai presus de fire ai întrecut puterile omeneşti;
Bucură-te, că l-ai rănit pe amăgitorul Evei cu nevoinţele tale;
Bucură-te, că ai înecat mulţimea zeilor păgâneşti cu picăturile sângelui Tău;
Bucură-te, că eşti slujitoare sfintelor noastre altare şi tuturor credincioşilor pildă de curaj şi bună cucernicie;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a birui pe împăraţii şi pe ostaşii cei tari şi înarmaţi, învăţându-ne prin aceasta să-i biruim pe eretici şi credinţa ortodoxă să o păzim;
Bucură-te, că înarmată numai cu credinţă şi cu dragostea de Dumnezeu, ne-ai învăţat cum să dobândim Împărăţia Cerurilor;
Bucură-te, că neîncetat stai în ajutorul celor care cu credinţă se roagă şi cu inimă curată îţi cântă;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Chiriachi, pentru Hristos mult pătimitoare!
Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)
 O, Sfântă Muceniţă Chiriachi, primeşte rugăciunile celor ce ne-am adunat în Biserica lui Dumnezeu ca să cerem ajutorul Tău şi să te lăudăm pentru vitejia ta. Nu înceta a te ruga Domnului Tău şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos ca să păzească întreaga ţară a Moldovei, întreg pământul românesc şi întreaga lume, lucrare a mâinilor Sale, iar pe noi şi pe întreg poporul Său să ne binecuvânteze cu pace şi să ne ocrotească de toată boala, de asupririle ştiuţilor şi neştiuţilor vrăjmaşi, de toate durerile sufleteşti şi trupeşti şi să împlinească cererile noastre cele către mântuire, învrednicindu-ne a-I cânta întotdeauna: Aliluia!
Apoi iarăşi se zice Icosul 1 şi Condacul 1.
Aflat in: Acatistier Etichete: 

Recent Posts

Bookmark and Promote!

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi celelalte se vor adăuga vouă ! (Matei 6, 33)