Cuviosul Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei (8 martie)

În zilele tulburării Bisericii de eresul luptătorilor de icoane acest binecredincios bărbat, Teofilact, a mers din părţile Răsăritului la Constantinopol şi s-a împrietenit cu marele luminător al Bisericii, adică cu Sfîntul Tarasie, încă fiind mirean şi senator întru împărăteştile palaturi, fiind mai întîi dregător al lucrurilor de taină. Iar după ce a murit împăratul Leon, luptătorul împotriva icoanelor (717-740), împărăţind Constantin, fiul său (741-775), împreună cu maica sa Irina şi patriarhul Pavel, cel numit milostiv, lăsînd scaunul de a sa voie s-a ridicat Sfîntul Tarasie în locul lui la patriarhie.

Sfîntul Tarasie, adunînd Sinodul al şaptelea a toată lumea (787), a anatematizat eresul iconoclast; atunci fericitul Teofilact, împreună cu Sfîntul Mihail al Sinadelor, lăsînd lumea, a primit viaţa monahicească şi a fost trimis de prea sfinţitul Tarasie la o mănăstire care era zidită la gura mării Euxinului (Marea Neagră). Acolo, nevoindu-se mult în ostenelile monahiceşti, a sporit în faptele bune şi a cîştigat îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciunile sale. Căci oarecînd, la o vreme de seceriş, întîmplîndu-se zăduf mare şi din lipsa apei slăbind de sete, s-a rugat lui Dumnezeu şi, fiind acolo un vas de aramă, l-a făcut de a izvorît apă destulă spre trebuinţă; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El şi ascultă rugăciunile lor.

Deci a fost această minune asemenea cu aceea ce s-a făcut de demult în pustie cînd, poporului lui Israil cel însetat, Dumnezeu i-a scos apă din piatră. Şi alta asemenea, cînd Samson era aproape să moară de sete şi a izvorît apă vie dintr-un os uscat, dintr-o falcă de măgar. Cu această viaţă îmbunătăţită, strălucind ca o lumină de stele, prea sfinţitul Patriarh Tarasie a judecat ca acei cuvioşi părinţi să fie vrednici de rînduiala arhierească cea înaltă. Astfel, pe sfinţitul Mihail l-a trimis la Sinad, iar pe fericitul Teofilact l-a ales episcop în Nicomidia. Şi cîtă sîrguinţă a arătat Sfîntul Teofilact în Nicomidia pentru turma cea cuvîntătoare a lui Hristos şi cîtă purtare de grijă avea pentru săraci, scăpătaţi şi văduve, au spus despre aceasta dumnezeieştile locaşuri zidite de dînsul, bolniţele şi casele de străini, cum şi milostenia cea nenumărată care se făcea de el în toate zilele. Căci singur slujea bolnavilor, orbilor, şchiopilor şi neputincioşilor; şi umblînd pe la locuinţele săracilor şi pe uliţele cetăţii, purta un vas cu apă caldă şi, unde afla răniţi, îi spăla şi-i curăţa cu mîna sa, neîngreţoşîndu-se de loc.

După aceea, prea sfinţitul Tarasie mutîndu-se din viaţa aceasta şi primind după dînsul scaunul Bisericii Constantinopolului Nichifor cel preaînţelept, s-a ridicat iarăşi furtuna eresului luptării contra sfintelor icoane, care s-a scornit de urîtul de Dumnezeu împărat Leon Armeanul. Şi a adunat prea sfinţitul Patriarh Nichifor arhierei aleşi – pe Emilian al Cizicului, Eftimie al Sardicei, Iosif al Tesalonicului, Eudoxie al amoreilor, Mihail Sinadul şi pe acest fericit Teofilact, Episcopul Nicomidiei -, şi s-a dus cu dînşii la răucredinciosul împărat. Şi, învăţînd mult din dumnezeieştile Scripturi, acei sfinţi părinţi sfătuiau pe împărat să nu facă tulburare Bisericii lui Hristos cu acel eres care s-a anatematizat de al şaptelea sinod a toată lumea. Dar n-au putut îndupleca pe nebunul împărat, cel umplut de veninul balaurului, care sufla asupra lor cu iuţime şi mînie.

După aceea, Sfinţii Părinţi tăcînd, fericitul Teofilact a zis către împărat: “Ştiu că, nebăgînd în seamă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu şi neîngrijindu-te de mîntuirea ta, te împotriveşti învăţăturilor celor vechi ale Sfinţilor Părinţi şi tulburi Biserica; dar va veni asupra ta o pierzare cumplită şi neaşteptată, o primejdie asemenea cu viforul şi nu vei afla pe acela care să te izbăvească dintr-însa”.

Împăratul, auzind aceea, s-a umplut de mai mare mînie şi, pe toţi izgonindu-i de la sine cu necinste, i-a osîndit la surghiun în deosebite locuri, adică: Pe prea sfinţitul Patriarh Nichifor în insula Proconis, pe Sfîntul Mihail, episcopul Sinadului, la Evdochiad, pe alţii pe aiurea, iar pe Sfîntul Teofilact al Nicomidiei la cetatea Strovil, care este lîngă mare, în Chivereoti. Şi acolo, mărturisitorul lui Hristos şi ajutătorul cel mare al dreptei credinţe, şi-a petrecut cealaltă vreme a vieţii sale în strîmtorare şi mare chinuire şi s-a mutat către Domnul.

Apoi a pierit şi împăratul Leon Armeanul, cu rea şi neaşteptată moarte, după proorocia sfîntului. Căci în ziua Naşterii lui Hristos a fost tăiat cu săbiile de ostaşii săi în biserică, la vremea Utreniei. Iar după dînsul, sfîrşindu-se împăraţii iconoclaşti – adică Mihail, care se numea Valvos, apoi Teofil, fiul lui Mihail -, împărăteasa Teodora împreună cu fiul său Mihail, care a fost al treilea cu acel nume, au luat sceptrul împărăţiei. Iar Sfîntul Metodie fiind ridicat la patriarhie şi eresul cel fără de lege pierind cu totul, iar dreapta credinţă strălucind, cinstitul trup al Cuviosului Părintelui nostru Teofilact a fost adus în Nicomidia şi aşezat în biserica cea zidită de dînsul, spre apărarea cetăţii Nicomidia, întru cinstea şi slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Aflat in: Vietile Sfintilor - Martie Etichete: ,

Recent Posts

Bookmark and Promote!

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi celelalte se vor adăuga vouă ! (Matei 6, 33)