Nepătată,neîtinată,nestricată,fara prihana,curată fecioara,a lui Dumnezeu Maică,Stapînă care pe Dumnezeu-Cuvintul, cu oamenii, prin prea slavită nasterea ta, L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru, cu cele cereşti ai împreunat-o, ceea ce eşti singură nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiţi ajutatoare; gata folositoare celor ce alearga la tine şi tuturor creştinilor scăpare. Nu te scârbi de mine cel păcătos şi întinat, care cu urâte gînduri, cu cuvinte şi cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut şi prin lenea dulceţilor vieţii cu voia rob m-am facut. Ci, ca ceea ce eşti Maica Iubitorului de oameni milostiveşte-te spre mine pacatosul şi întinatul şi primeşte rugaciunea mea ce se aduce ţie din buze necurate. Şi pe fiul tau şi Stapînul nostru şi Domnul, cu îndrăzneala Ta ca o Maică, cupinzînd, roaga-l ca să-mi deschida şi mie milostivirile cele iubitoare de oameni, ale bunătăţii Sale. Şi trecînd greşelile mele cele nenumarate, sa mă întoarcă la pocăinţa şi lucrator poruncilor Sale iscusit sa ma arate. Şi fii lînga mine pururea ca o milostivă şi milosârdă şi iubitoare de bine. În această viaţă de acum, caldă folositoare şi ajutatoare; năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi la pocăinţă îndreptîndu-mă şi în vremea ieşirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chinuri ale viclenilor draci, departe de la dânsul izgonindu-le. Şi în ziua îfricoşatei judecaţi, de munca cea veşnică izbavindu-mă şi slavei cele negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru, moştean pe mine arătîndu-mă. Pe care să şi o dobîndesc, Stăpîna mea, Prea Sfântă de Dumnezeu Născătoare, prin mijlocirea şi sprijinul tău. Cu darul şi cu iubirea de oameni Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului şi Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început a Lui Părinte şi cu Prea Sfântul şi Bunul de viaţă făcătorul Duhului Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Cautare in site:
Ultimele materiale adaugate:
- Dragostea
- Anuar liturgic si tipiconal 2024
- Viaţa celui dintre Sfinţi Părintele nostru Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei
- Calendar Ortodox 2013
- Cele opt glasuri bisericesti dupa Dimitrie Cuntanu
- ACATISTUL Sfântului Eftimie cel Mare 20 ianuarie
- Acatistul Sfintelor Femei, iubitoare de Dumnezeu
- Acatistul Sfinţilor Adrian şi Natalia- Sfinţi Mucenici – 26 august
- Acatistul Sfântului Marelui Mucenic Pantelimon, tămăduitorul de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Gligherie Mărturisitorul 15 iunie
- Acatistul tuturor sfinţilor români Ziua prăznuirii: Duminica a 2-a dupa Rusalii
- Acatistul Tuturor Sfinţilor
- ACATISTUL CUVIOSULUI ŞI PURTĂTORULUI DE DUMNEZEU PĂRINTELUI NOSTRU IONA ARHIMANDRITUL ŞI FĂCĂTORUL DE MINUNI AL SFINTEI MÂNĂSTIRI A FĂCĂTOAREI DE VIAŢĂ TREIMI DIN KIEV
- Acatistul Sfintei Muceniţe Sofia şi a celor trei fiice ale sale: Pistis (Credinţa), Elpis (Nădejdea), şi Agapis (Dragostea)
- Acatistul Sfântului Teofan Zăvorâtul
- Acatistul Sfântului Ambrozie Episcopul Mediolanului (339-397) 7 Decembrie
- Acatistul Sfântului Ambrozie Episcopul Mediolanului (339-397)
- Acatistul Sfântului Daniil Sihastru
- ACATISTUL CUVIOSULUI IOANICHIE SCHIMONAHUL DIN VALEA CHILIILOR
- Acatistul Sfinţilor Gurie, Samon şi Aviv (protectorii căsătoriei)
- Acatist către toţi Sfinţii care au strălucit în pământurile Apusului
- Acatistul Sfintei Marei Muceniţe Ecaterina Ocrotitoarea familiei și a femeilor cu grele nașteri precum și a pruncilor slabi și a persoanelor în vârstă
- Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Stelian Ocrotitorul pruncilor (copiilor) 26 noiembrie
- Acatistul Sfântului Ioan cel Milostiv Patriarhul Alexandriei
- Acatistul cuviosului și de Dumnezeu purtătorului părintelui nostru Simeon Noul Teolog
- Acatistul Sfinților Doctori fără de Arginți Cosma și Damian din Asia Mica
- Acatistul Sfinţilor de la Mănăstirea Pecerska
- ACATISTUL SOBORULUI SFINŢILOR STAREŢI DE LA OPTINA
- Acatistul Sfântului Simeon Noul Teolog (I) 12 Martie
- Acatistul Părintelui nostru Iov, egumenul din Poceaev (28 octombrie)