Pomenirea Sfîntului Mucenic Conon grădinarul (5 martie)

Acest Sfînt Conon a fost pe vremea lui Decius împăratul (249-251), cu neamul din Nazaretul Galileii. De acolo a venit în cetatea Mandon, a Pamfiliei şi la un loc ce se numea Carmila, şi-a făcut o grădină de gospodărie în care semănînd verdeţuri, îşi agonisea hrană dintr-aceea. Era bun cu obiceiul, fără de răutate şi nevinovat cu inima, deşi era neînvăţat la carte, ci, fiind creştin, vieţuia cu plăcere de Dumnezeu. Şi Puplius ighemonul, înştiinţîndu-se despre el, a trimis ostaşi ca să-l prindă. Iar aceia, spre batjocură, închinîndu-se lui cu cuvinte frumoase, el a răspuns cu bucurie la închinarea lor, prin cuvinte de urare şi de dragoste. Ostaşii i-au spus: “Te cheamă Puplius, ighemonul”. El le-a răspuns: “Ce trebuinţă are de mine, mai vîrtos că eu sînt creştin? Să cheme la sine pe cei de un gînd cu el”. Dar a fost legat Sfîntul Conon şi l-au dus la ighemon, silindu-l să aducă jertfă idolilor; atunci a suspinat din adîncul inimii, pentru orbirea şi rătăcirea necredincioşilor, şi, pe ighemon ocărîndu-l cu cuvinte, era neclintit întru mărturisirea lui Hristos. Deci i-au bătut în picioarele lui piroane de fier şi a fost silit a alerga înaintea caretei ighemonului pînă într-atît, încît, slăbind, a căzut în genunchi şi, rugîndu-se lui Dumnezeu, în mîinile Lui şi-a dat duhul său.

Aflat in: Vietile Sfintilor - Martie Etichete: 

Recent Posts

Bookmark and Promote!

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi celelalte se vor adăuga vouă ! (Matei 6, 33)