Psaltirea Maicii Domnului – Catisma 8

Psalmul 55

Miluieste-ma, Doamna Fecioara, ca vrajmasii mei din iad, m-au calcat in picioare! Toata ziua gandesc rau de mine! Ridica-te impotriva lor cu mania ta, ca izbavindu-ma, sa inteleg ajutorul bratului tau, sa slavesc mila ta asupra mea si sa fiu bineplacut lui Dumnezeu si inaintea ta, in lumina celor vii.

Psalmul 56

Miluieste-ma, Doamna, Stapana Fecioara, miluieste-ma, ca inima mea este gata sa caute voia ta si sa se odihneasca sub umbra aripilor tale! Mainile tale au alcatuit cea dintai smirna de har si degetele tale au framantat untdelemnul cel cu buna mireasma, rasuflarea gurii tale este mai placuta decat orice tamaie. Toata esti, dulceata cereasca si dorinta nestramutata, Maica lui Dumnezeu! Spre tine sunt aruncat din pantecele maicii mele!

Psalmul 57

Daca intr-adevar drepte graiti, in adevar si cu dreptate fericiti-o pe Imparateasa cereasca. Toti cati staruiti spre slava si lauda Mantuitorului Hristos, toti cati Ii aduceti cele bineplacute de la noi, cantati si cantari duhovnicesti inaltati catre preaiubita lui Maica, pentru ca de ea s-au indulcit Proorocii, de ea Apostolii s-au umplut de lauda, cu ea s-au impodobit cei sfintiti, cu ea Mucenicii s-au intarit, de catre ea calugarii au fost povatuiti, cu ea feciorelnicii s-au infasurat cu laurii curatiei. Minunat este Dumnezeu intru toti sfintii, dar mai ales este preaminunat in Preasfanta Imparateasa a imparateselor, in Mireasa neintinata, in Preacurata pururea Fecioara Maria.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria

Psalmul 58

Scoate-ma de la vrajmasii mei, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ridica-te spre ajutorul meu, o, Imparateasa milostivirilor! Sa fuga dinaintea ochilor voii mele intunecata bezna a pacatului, iar tu, cea plina de dar, lumineaza-mi si insenineaza-mi ochiul meu cel launtric. Ca un soare, tu esti imbracata in vesminte aurite de mare pret! In coroana ta straluceste sardonixul si topazul. In dreapta ta se afla slava si bogatia. Smirna si balsamul sunt in mana ta. Pe pieptul tau straluceste safirul si smaraldul. Cat de minunata esti, o, Maica lui Dumnezeu! Marire tie!

Psalmul 59

Dumnezeule, lepadatu-ne-ai pe noi, pentru pacatele noastre, dar Te-ai milostivit spre noi, pentru pururea Fecioara, Nascatoarea de Dumnezeu! Mijloceste pentru noi, Maica lui Dumnezeu, ca tu ai nascut mantuirea oamanilor! Tu, intristatilor le dai mangaiere si celor necajiti, bucurie si veselie! Indulceste-ne pe noi cu glasul tau cel dulce-curgator al gurii tale! Toarna in inimile noastre harul tau cel dulce-curgator! Sa tune cerurile din inaltime si sa-i aduca laude, s-o slaveasca pamantul cu toti cei vii!

Psalmul 60

Auzi, Preasfanta Doamna, pururea Fecioara, rugaciunea mea si aseaza cugetarea mea pe piatra cea tare a legii lui Dumnezeu! Sa-mi fii stalpul cel tare, care sa ma apere de nerusinata fata a vrajmasului din iad! Tu singura esti prea frumoasa si luminezi ca o podoaba cereasca! Te ridici ca zorile purpurii, stralucesti ca luna plina in toiul noptii si ca un soare lumineaza preasfanta-ti privire! Slava tie, celei ce imparatesti in ceruri, primeste-ne in Imparatia cereasca si pe noi, bietii pamanteni amarati!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria

Psalmul 61

Oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Ca de la El este mantuirea mea! Oare nu pe tine, Stapana Fecioara, trebuie sa te iubeasca inima mea? Caci prin tine vine mantuirea mea, iar Mantuitorul meu este Rodul binecuvantat al pantecelui tau. Primi-voi in dar paharul mantuirii si numele Domnului voi chema! Chemand, te voi chema pe tine, cu numele tau preaslavit, Stapana Doamna, pururea Fecioara, ca Domnul este Mantuitorul meu, iar tu esti aparatoarea mea.

Psalmul 62

Dumnezeule, Dumnezeul meu, Te slavesc, impreuna cu preaiubita Maica Ta, care in chip feciorelnic Te-a nascut. O, Doamna, ceea ce esti preabinecuvantata, tu stai inaintea Altarului Preasfintei Treimi si te rogi pentru noi pacatosii, iar noi, sub acoperamantul aripilor tale ne vom bucura. Ne vom binecuvanta in viata noastra si in numele tau vom trimite catre Dumnezeu rugaciunile noastre.

Psalmul 63

Auzi, Stapana si Doamna Fecioara, glasul meu, cand ma rog eu catre tine, izbaveste sufletul meu, cand va fi sa iasa din trup, de frica cumplitului vrajmas din iad. Cu ce indrazneala voi privi spre Dreptul Judecator si Dumnezeul meu? Tu, ajutatoarea mea, stai de-a dreapta mea si cere iertare greselilor mele. Inainte de a incepe infricosatele incercari asupra sufletului meu, lumineaza-mi ochii inimii mele si alunga orbirea mea cea pacatoasa. Da-mi mie in viata mea si in ceasul iesirii mele, sa am nadejde in tine, Preasfanta Fecioara.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria

Tropare dupa catisma 8, gl. 8

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, slava ingerilor si podoaba pamantenilor, cere iertarea tuturor pacatelor celor ce-ti canta tie: fii milostiva robilor tai, caci tu esti adapostire, care nu da de rusine pe oameni. Tu esti izbavirea celor deznadajduiti, una Preacurata si binecuvantata! Doboara, puternice, cum a grait Stapana, pe cei puternici de pe scaune, moartea si iadul, si ridica-i pe cei smeriti, adica firea oamenilor, prin Izbavitorul sufletelor noastre, Care S-a intrupat din tine si a coborat in iad! Bucura-te, Scaun cu Lumina de foc, al Imparatului tuturor, Iisus Hristos! Bucura-te, una Doamna a toata faptura, Preasfanta Fecioara Maria, cea preaslavita de Dumnezeu. Marire tie!

RUGACIUNE

Primeste, o preabinecuvantata si preaputernica, Preacurata Doamna, Stapana, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, aceste rugaciuni, pe care acum cu lacrimi le aducem tie, noi nevrednicii robii tai, alergand cu umilinta la Chipul tau cel purtator de feciorie, ca tu insati de fata fiind si auzind rugaciunile noastre, ne dai implinirea cererilor noastre, fiecaruia dupa credinta lui, tu usurezi necazurile celor scarbiti, neputinciosilor le dai sanatate, pe cei slabi si pe bolnavi ii vindeci, din cei indraciti alungi demonii, pe cei asupriti ii izbavesti de asuprire, pe cei impilati ii mantuiesti, pe cei pacatosi care se caiesc ii ierti, pe cei leprosi ii curatesti, pe copiii cei mici ii miluiesti si pe cei inchisi, din legaturi si din temnite ii slobozesti si de tot felul de patimi ii vindeci, tu, Doamna Stapana, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Caci tie toate iti sunt cu purtinta prin mijlocirea catre Fiul tau, Hristos, Dumnezeul nostru! O, preabuna Maica, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria! Nu inceta a te ruga pentru noi nevrednicii tai robi, care te slavim pe tine, te cinstim si ne inchinam Preacuratului tau Chip, avand o nadejde neintoarsa si o credinta neindoielnica in tine, pururea Fecioara, preaslavita si neintinata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Aflat in: Psaltirea Maicii Domnului Etichete: 

Recent Posts

Bookmark and Promote!

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi celelalte se vor adăuga vouă ! (Matei 6, 33)