Viaţa celui între Sfinţi Părintele nostru Grigorie Dialogul, papă al Romei (12 martie)

Sfîntul Grigorie Dialogul, papă al Romei, numit aşa pentru vorbele cele frumoase, s-a născut în Roma cea veche, din tată care se numea Gordian, şi din maică, Silvia fericita, amîndoi fiind de neam bun, senatori cinstiţi şi bogaţi. Dar nu atît pentru cinstea de senator era cinstit neamul acestui Sfînt Grigorie, cît pentru acele sfinte persoane plăcute lui Dumnezeu care se aflau în neamul acela. Căci fericitul Felix, al treilea cu acel nume, papă al Romei, îi era moş; iar Sfînta Tarsila, care a văzut la sfîrşitul său pe Domnul venind la dînsa, asemenea, şi fericita Emiliana, care împreună cu Tarsila, s-a învrednicit cereştii vieţi veşnice, i-a fost moaşă lui. Însă şi Silvia, maica lui, este cinstită cu sfinţii în Biserica Romei.

Pe un neam sfînt ca acesta fericitul Grigorie l-a împodobit şi mai mult cu sfinţenia sa, deprinzîndu-se din tinereţe la fapta bună şi la plăcerea de Dumnezeu. Apoi se îndeletnicea din pruncie cu învăţătura cărţii, făcîndu-se filosof ales şi bărbat cuvîntător, plin de înţelegere şi de judecată. De aceea s-a ales şi în dregătoria divanului; însă nu la cele lumeşti, ci la cele duhovniceşti îşi avea el gîndul şi dorinţa cea neîncetată, rîvnind să fie monah. Dar, avînd pe părinţii săi între cei vii, amîna călugăria, pînă la vremea cea cuviincioasă. Şi, deşi petrecea în lume, el era monah cu voinţa şi cu viaţa cea curată în feciorie.

Murind tatăl său, a început a împărţi averea cea multă ce-i rămăsese în milostenii şi spre zidirea sfintelor locaşuri. În Sicilia a zidit şase mănăstiri, îndestulîndu-le cu toate cele de trebuinţă, iar a şaptea, în Roma, înăuntrul cetăţii, în cinstea Sfîntului Apostol Andrei. Prefăcîndu-şi în mănăstire casa sa, care era aproape de biserica Sfinţilor Mucenici Petru şi Pavel, lîngă muntele ce se numea Scvara, şi într-acea mănăstire lepădîndu-şi hainele mireneşti ţesute cu aur, împreună cu perii de la tundere, s-a îmbrăcat în hainele cele de lînă ale rînduielii monahiceşti şi s-a povăţuit de iscusiţii stareţi Maximian şi Ilarion.

Apoi, nu după multă vreme, s-a făcut egumen locaşului aceluia. Iar fericita Silvia, maica lui, locuia aproape de poarta Sfîntului Apostol Pavel, slujind Domnului în văduvia sa, cu post şi rugăciuni, ziua şi noaptea fiind în casa Domnului. Hrana ei erau verdeţuri crude de grădină, din care îi trimitea în toate zilele şi fiului său, fericitul Grigorie. Şi era foarte milostivă spre cei săraci şi scăpătaţi, împărţind pînă la sfîrşit toată averea ei. Asemenea şi fiul ei, fericitul Grigorie, era atît de milostiv, încît n-a cruţat lucrul cel din urmă, ci îndată l-a dat celor ce cereau.

Odată şezînd el în chilia sa, scriind cărţi după obicei, a venit la dînsul un sărac – însă acela era îngerul Domnului în chip de sărac – şi i-a zis: “Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu din cer, deoarece, fiind cîrmaci de corabie, am pierdut nu numai averile mele cîte le-am avut, dar şi pe cele străine”.

Iar iubitorul de săraci şi adevăratul rob al lui Hristos, Sfîntul Grigorie, avînd durere din inimă pentru dînsul, a chemat pe fratele care-i slujea şi i-a poruncit să dea omului aceluia şase galbeni. Săracul, luînd ceea ce i s-a dat, s-a dus. Apoi, după cîtăva vreme, tot în ziua aceea, a venit la fericitul acelaşi sărac, zicînd: “Miluieşte-mă, robul lui Dumnezeu, că multe am pierdut, iar tu puţin mi-ai dat”. Fericitul, chemînd iarăşi pe slujitorul lui, i-a zis: “Frate, du-te şi-i dă alţi şase galbeni”. Fratele a făcut aşa şi săracul acela a luat de la sfîntul, în aceeaşi zi, doisprezece galbeni şi a plecat.

După puţină vreme, a venit iarăşi, a treia oară, acelaşi sărac, strigînd către Sfîntul: “Fie-ţi milă de mine, părinte, şi-mi mai dă încă din îndurările tale, că am pierdut în mare foarte multă bogăţie străină”. Iar fericitul Grigorie a zis către slujitorul său: “Mergi, frate, şi mai dă aceluia ce cere încă şase galbeni”. Fratele răspunse: “Să mă crezi, cinstite părinte, că n-a mai rămas în cămară nici un galben”. Fericitul îi zise: “De nu ai altceva, dă-i haine, ori vreun vas”. Fratele răspunse: “Nu avem alt vas decît un taler de argint, în care marea doamnă, maica ta, ţi-a trimis linte după obicei”.

Grăit-a plăcutul lui Dumnezeu, Grigorie: “Du-te, frate, şi dă săracului şi acest taler, ca să nu se ducă mîhnit de la noi, căci caută mîngîiere în primejdia sa”. Deci, luînd săracul acela talerul de argint, s-a dus veselindu-se. După aceea, n-a mai venit să ceară milostenie, ci era nevăzut lîngă dînsul, păzindu-l şi ajutîndu-l în toate. Pentru că îngerul Domnului era lîngă sfîntul, cu puterea darului cea minunată, prin care Sfîntul Grigorie s-a făcut slăvit, deoarece se făceau multe minuni în locaşul lui.

După ce a murit Pelaghie, papă al Romei, toţi, cu un glas, au ales în scaunul acela pe Sfîntul Grigorie, egumenul Mănăstirii Sfîntul Andrei. Dar el, fugind de treapta aceea atît de înaltă şi de cinstea omenească, a plecat din cetate şi s-a ascuns prin locuri pustii. Căutînd tot poporul din Roma pe doritul lor păstor, Grigorie, şi negăsindu-l, s-a făcut multă mîhnire pentru aceasta. Apoi, au început a face rugăciuni către Dumnezeu cu dinadinsul, ca să le arate pe robul Lui. Atunci s-a făcut din cer un stîlp de foc, văzut de toţi, şi s-a pogorît spre locul unde era Sfîntul Grigorie, ascuns într-un munte pustiu. Deci, toţi au cunoscut că pentru Grigorie s-a arătat acel stîlp ceresc şi au alergat îndată acolo, unde găsind pe cel căutat, o, cu ce negrăită bucurie l-au luat de acolo, măcar că nu voia.

Aşa s-a aşezat Sfîntul Grigorie papă al Romei celei vechi, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie (582-602). Şi era negrăită milostivirea lui spre săraci, scăpătaţi, lipsiţi, văduve şi spre străini. El a zidit multe case primitoare de străini şi de săraci, nu numai în cetatea Romei, ci şi în altele. În Ierusalim într-adins a trimis pe ava Prov, cu aur din destul, ca să zidească acolo o casă de oaspeţi. La muntele Sinai, în tot timpul vieţii sale, trimitea multă milostenie spre hrana monahilor, iar pe cei ce erau în Roma săraci şi bolnavi, îi avea într-o carte scrişi pe nume şi în toate zilele îi hrănea pe dînşii. De multe ori la masa sa aducea străini şi săraci şi singur le slujea lor.

Altă dată a poruncit cămăraşului său să cheme la masă doisprezece străini, ca să prînzească cu dînsul. Iar după ce au stat, Sfîntul Grigorie, uitîndu-se, a văzut treisprezece inşi la masă. Deci, chemînd pe cămăraş, i-a zis încet: “Oare nu ţi-am poruncit să chemi doisprezece inşi? Iar tu de ce ai chemat, fără voia mea, şi pe al treisprezecelea?” Sachelariul, înfricoşîndu-se, a zis: “Să mă crezi, preacinstite stăpîne, că nu sînt mai mult decît doisprezece!” Pentru că nici el, nici altul, nu vedea pe cel de-al treisprezecelea, care şedea la sfîrşitul mesei şi chipul feţei lui se schimba, încît uneori se arăta bătrîn şi cărunt, iar alteori i se părea a fi un tînăr voinic.

Cînd s-a sculat de la masă, Papa Grigorie le-a dat drumul la toţi, iar pe cel de-al treisprezecelea, care era minunat la chip, l-a oprit şi, apucîndu-l de mînă, l-a băgat în cămara sa şi i-a zis: “Te jur cu puterea cea mare a lui Dumnezeu Cel Atotţiitor, să-mi spui cine eşti tu şi care este numele tău?” Iar el a zis către dînsul: “Pentru ce întrebi de numele meu? Acesta este minunat! Însă să ştii, aducîndu-ţi aminte, că eu sînt acel cîrmaci de corabie sărac, care am venit la tine în Mănăstirea Sfîntului Andrei, cînd şedeai şi scriai în chilia ta şi mi-ai dat doisprezece galbeni, cum şi talerul cel de argint, pe care cu linte ţi-l trimisese fericita Silvia, maica ta! Şi să-ţi fie ştiut că dintr-acea zi în care mi-ai dat acelea cu dragoste şi cu bunătate, te-a ales pe tine Domnul, ca să fii întîi pe scaun şezător al Sfintei Lui Biserici din Roma, unde a suferit răstignire Sfîntul Apostol Petru”.

Iar Sfîntul Grigorie a zis către dînsul: “Cum ştii tu că de atunci m-a hotărît Domnul să fiu papă?” Răspuns-a acela: “Deoarece sînt înger al Domnului Atotţiitorul, pentru aceasta ştiu că de atunci m-a trimis Domnul la tine, ca să ştiu judecata ta, dacă cu iubire de oameni iar nu pentru slavă deşartă faci milostenie!”

Fericitul, auzind aceea, s-a înspăimîntat foarte tare, căci pînă atunci nu văzuse înger la faţă şi să vorbească cu el ca şi cu un om. Iar îngerul care i se arătase a zis către sfînt: “Nu te teme, că, iată, m-a trimis Domnul să fiu împreună cu tine toată viaţa ta şi să duc rugăciunile tale lui Dumnezeu, ca toate cele ce cu nădejde le vei cere de la El, să ţi se dea”. Iar Sfîntul Părinte Grigorie a căzut cu faţa la pămînt şi s-a închinat Domnului, zicînd: “Dacă pentru o mică dare la săraci, care nu este însemnată, cu atît de mari bunătăţi îmi răsplăteşte Domnul, Atotputernicul, încît şi papă m-a făcut al Sfintei Sale Biserici, iar pe sfîntul său înger l-a pus lîngă mine să mă păzească, apoi, cu cîte bunătăţi va răsplăti celor ce petrec întru poruncile Lui şi fac dreptate?” După aceea îngerul s-a făcut nevăzut, iar Sfîntul Grigorie, dînd negrăite mulţumiri Domnului său, şi mai sîrguitor era spre facerea de bine a oamenilor şi spre buna plăcere a lui Dumnezeu.

Iarăşi, într-o zi ospătînd la prînz pe nişte străini, unuia dintre dînşii, după obiceiul smereniei sale, a voit să-i dea apă pentru mîini şi, întorcîndu-se, a luat vasul cu apă degrabă; dar iată că acela căruia voia să-i toarne apă pe mîini nu s-a mai găsit şi, căutîndu-l cu dinadinsul şi negăsindu-l, se mira foarte mult. Iar în noaptea viitoare, dormind el, i s-a arătat Domnul, zicîndu-i: “În celelalte zile ai ospătat mădularele Mele, care sînt săracii, iar în ziua de ieri, chiar pe mine Mine Însumi M-ai primit!”

Pentru smerenia cea mare a Sfîntului Grigorie, în Limonariu – cartea prea sfinţitului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului -, se găseşte scris astfel: “Într-un timp oarecare, am mers la ava Ioan Persanul şi ne-a spus acestea despre marele şi fericitul Grigorie, papă al Romei, zicînd: “Am dorit odată să mă închin la mormintele Sfinţilor mari Apostoli Petru şi Pavel şi m-am dus în Roma. Stînd eu în mijlocul cetăţii, s-a făcut veste în popor că papa avea să treacă atunci pe acolo şi aşteptam să-l văd şi pe el. După ce a venit în dreptul meu, am voit să mă închin lui. Şi vă spun, fraţilor, Dumnezeu fiindu-mi martor, că el apucînd înaintea mea, a căzut la pămînt şi mi s-a închinat şi de la pămînt nu s-a sculat mai înainte pînă nu m-a văzut pe mine mai întîi sculat. Apoi, sărutîndu-mă cu multă osîrdie, mi-a dat cu mîna sa trei galbeni, poruncind ca să mi se dea toate cele de hrană; iar eu am preamărit pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat lui atîta smerenie, dragoste şi milă către toţi””.

Nu se cuvine să tăcem nici minunea cea înfricoşată ce s-a făcut pentru Preacuratele lui Hristos Taine, cu rugăciunile acestui mare arhiereu al lui Dumnezeu. Acest lucru s-a făcut astfel: O femeie vestită din Roma a adus prescuri la dumnezeiescul altar, iar slujba dumnezeiască o făcea prea sfinţitul papă Grigorie. Deci, în timpul cînd se împărţea la popor dumnezeiasca Împărtăşanie, s-a apropiat şi femeia aceea să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Şi auzind pe prea sfinţitul papă, zicînd: “Trupul cel de viaţă făcător al Domnului nostru Iisus Hristos se dă…”, atunci femeia a început a rîde. Papa, oprindu-şi mîna, a întrebat pe femeie: “Pentru ce ai rîs?” Iar femeia a răspuns: “De mirare îmi este lucrul acesta, stăpîne, că pîinea aceasta pe care eu cu mîinile mele am făcut-o din făină şi am copt-o, o numeşti trupul lui Hristos!”

Atunci sfîntul, văzîndu-i necredinţa, s-a rugat lui Dumnezeu şi îndată chipul pîinii s-a schimbat în trup omenesc. Şi vedea femeia aceea carne omenească însîngerată; dar nu numai femeia aceea ci şi toţi oamenii care erau în biserică au văzut minunea aceea şi slăveau pe Hristos Dumnezeu. Deci se întăreau în credinţă, neîndoindu-se despre Preacuratele Taine că sub chipul pîinii este adevăratul Trup, precum şi sub chipul vinului este adevăratul Sînge al lui Hristos. Apoi iarăşi, rugîndu-se sfîntul, s-a schimbat chipul trupului omenesc în vedere de pîine şi femeia s-a împărtăşit cu frică şi cu credinţă neîndoită, primind pîinea ca Trupul lui Hristos, asemenea şi vinul, ca Sîngele lui Hristos.

Acest mare luminător al lumii, preasfinţitul Grigorie, a împodobit Biserica lui Hristos nu numai cu viaţa cea asemenea îngerilor şi cu minunile, ci şi cu multe scrieri foarte trebuincioase dreptei credinţe. Iar cînd scria, atunci Duhul Sfînt se arăta în chip de porumbel, zburînd deasupra lui. Acest lucru adeseori se învrednicea a-l vedea arhidiaconul său, Petru, bărbat îmbunătăţit. Scrierile Sfîntului Grigorie se află în patru cărţi, pline de mare folos, care au într-însele povestiri pe scurt despre vieţilor sfinţilor care s-au nevoit cu plăcere de Dumnezeu în pămîntul Italiei şi multe învăţături de folos sufletesc. Păstorind Sfîntul Grigorie Biserica lui Dumnezeu treisprezece ani, şase luni şi zece zile, s-a mutat la Domnul pe vremea împărăţiei lui Foca Tiranul (602-610).

Se scrie şi aceasta pentru acest mare plăcut al lui Dumnezeu, că pe Traian, împăratul Romei (98-117), care a fost închinător la idoli, după mulţi ani de la moartea lui l-a izbăvit sfîntul din veşnicele munci cu rugăciunile sale. De acest lucru Sfîntul Ioan Damaschin, în cuvîntul său pentru cei adormiţi, scrie astfel: “Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum ştiu toţi, era vestit întru sfinţenie şi înţelegere şi, cînd slujea, avea părtaş un înger din cer slujind împreună cu dînsul. Acesta, călătorind oarecînd pe podul cel de piatră şi stînd într-adins, a făcut rugă-ciune către Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Atunci, a auzit îndată glas de la Dumnezeu, zicînd: “Rugăciunea ta am auzit-o şi dau iertare lui Traian; iar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgîni””.

Că acesta este adevărul, mărturiseşte tot Răsăritul şi Apusul. Despre aceasta, Sfîntul Ioan Damaschin mărturiseşte: “Iar despre celelalte minuni ale acestui mare Grigorie, papă al Romei, şi despre toată viaţa lui cea minunată şi sfîntă, Ioan, diaconul Bisericii celei mari a Romei, a scris patru cărţi, în care se află pînă la două sute şi zece capitole”. Din acestea noi luînd aceste puţine spre folosul sufletelor credincioşilor, slăvim pe Cel ce a preamărit pe plăcuţii Săi, pe Hristos Domnul nostru, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh este slăvit în veci. Amin.

NOTĂ – Tot în această zi se prăznuieşte şi Sfîntul Simeon Noul Teolog, a cărui viaţă se găseşte la 31 octombrie, după ediţia din anul 1835.

Aflat in: Vietile Sfintilor - Martie Etichete: ,

Recent Posts

Bookmark and Promote!

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi celelalte se vor adăuga vouă ! (Matei 6, 33)