List/Grid Vietile Sfintilor Subscribe RSS feed of category Vietile Sfintilor
Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Iacob, cel din Nisibe (13 ianuarie)
Moise, dătătorul de lege care a trecut pe israeliţi prin mare ca pe uscat, iar în pustie a adăpat pe popor prin minune, şi care multe alte minuni a făcut,…
Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Maxim Cavsocalivitul (13 ianuarie)
Cuviosul părinte Maxim, care a trăit la anul 1320, era din Lampsac, din părinţi de neam bun, binecredincioşi şi îmbunătăţiţi, care fiindcă erau lipsiţi de fii, rugau totdeauna pe Dumnezeu…
Sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii (14 ianuarie)
Obârşia Sfânta Nina s-a născut la sfârşitul secolului III în Capadocia, unde locuiau mulţi georgieni. Era rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, potrivit Llnui vechi manuscris fiind chiar verişoara…
Povestirea monahului Amonie despre uciderea cuvioşilor părinţi din Sinai şi Rait (14 ianuarie)
Şezînd odată, zice Amonie, în smerita mea chilie, în părţile Alexandriei, în locul ce se numea Canov, mi-a venit în gînd să mă duc în părţile Palestinei, de vreme ce…
A doua ucidere a cuvioşilor părinţi, care s-a făcut în Sinai şi în Rait, pe vremea fericitului Nil Pustnicul (14 ianuarie)
După cea dintîi ucidere a cuvioşilor părinţi, trecînd ani mulţi, a fost la poalele Muntelui Sinai, în zilele Cuviosului Nil Pustnicul, iarăşi năvălirea barbarilor care locuiau în pustia ce se…
Viaţa Cuvioşilor Părinţi Simeon şi Sava, ctitorii Mănăstirii Hilandarul (14 ianuarie)
Sfinţii aceştia erau din Serbia; Sfîntul Simeon era tatăl Sfîntului Sava şi împărat al Serbiei. Iar femeia lui se numea Ana. Ei erau din neam împărătesc, creştini binecredincioşi şi evlavioşi….
Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Pavel Tebeul (15 ianuarie)
Cuviosul Antonie, vieţuind în pustiul Egiptului cu ucenicii săi, după cum ne-au povestit Macarie şi Plotin, ucenicii lui, care l-au şi îngropat, că la nouăzeci de ani ai vieţii bătrînului,…
Viaţa Cuviosului Ioan Colibaşul (15 ianuarie)
În vremea împărăţiei dreptcredinciosului împărat Leon cel Mare (457-474), era în Constantinopol – care se numeşte Roma cea nouă -, un om cu dregătoria de stratilat (general), bogat şi cinstit,…
Închinarea cinstitelor lanţuri ale Sfîntului Apostol Petru (16 ianuarie)
Cînd Sfîntul Apostol Petru a fost dus în temniţă de împăratul Irod şi era legat cu două lanţuri de fier, dormind el noaptea între doi ostaşi, a venit îngerul Domnului…
Pătimirea Sfinţilor Mucenici şi fraţi Pevsip, Elasip, Mesip şi moaşa lor, Neonila, şi cei împreună cu dînşii (16 ianuarie)
Sfîntul Policarp, episcopul Smirnei, ucenicul Sfîntului Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, cel plin de Duhul Sfînt, vrînd să înmulţească turma cea cuvîntătoare a lui Hristos, a trimis pe…
Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie cel Mare (17 ianuarie)
Cuviosul părintele nostru Antonie era de neam egiptean, născut din părinţi de bun neam, care aveau avuţie multă; şi fiind ei creştini, creştineşte îl creşteau şi pe el. Pe cînd…
Viaţa celui între Sfinţi Părintele nostru Atanasie Mărturisitorul, Arhiepiscopul Alexandriei (18 ianuarie)
Chipul cel viu şi fără de moarte al faptelor bune care s-a ridicat spre plăcerea lui Dumnezeu, adică Sfîntul Atanasie cel Mare, avea patrie cetatea Alexandria cea preaslăvită din Egipt…
Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Macarie Egipteanul (19 ianuarie)
Patria acestui cuvios Macarie era Egiptul, iar satul său se numea Ptinapar. Părinţii lui erau de un nume cu cei mai vechi dintre sfinţi, strămoşii Avraam şi Sara, pentru că…
Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Macarie Alexandrinul (19 ianuarie)
Cetatea Alexandriei a odrăslit pe un alt Cuvios Macarie, care era mai înainte vînzător de poame, iar Sfîntul Botez l-a primit după 40 de ani de la naşterea sa. După…
Viaţa Sfântului mărturisitor Marcu Eugenicul, episcopul Efesului (19 ianuarie)
Parintele nostru între sfinti Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a nascut Manuel, din Gheorghe si Maria, amândoi din neam credincios si vita slavita în Constantinopolului, capitala Imperiului Roman si a…
Sfînta Muceniţă Eufrasia fecioara (19 ianuarie)
Aceasta a fost din cetatea Nicomidia, în vremea împărăţiei lui Maximian (286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos. Fiind…
Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Eftimie cel Mare (20 ianuarie)
Eftimie, cetăţeanul cel ceresc, era fiu al împăraţilor care se numeau Pavel şi Dionisia, care erau oameni de bun neam şi împodobiţi cu toată fapta bună cea după Dumnezeu; avînd…
Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul şi Mucenicul (21 ianuarie)
e Cuviosul Maxim cel mare cu numele şi cu viaţa, l-a odrăslit cetatea cea mare a Constantinopolului, născut din părinţi de neam mare şi dreptcredincioşi; şi l-au crescut în învăţătura…
Sfîntul Mucenic Neofit (21 ianuarie)
În cetatea Niceea din Bitinia era un om, anume Teodor, care avea soţie cu numele Florentia, amîndoi creştini temători de Dumnezeu şi păzitori cu dreapta credinţă de poruncile Lui; aceea…
Sfinţii Mucenici Valerian, Candid, Achila şi Evghenie, care au pătimit în Trapezunt (21 ianuarie)
Aceşti sfinţi şi buni biruitori mucenici au pătimit în timpul împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, din partea lui Lisie. Mai întîi au fost prinşi cei trei: Valerian, Candid şi Achila,…
Viaţa şi pătimirea Sfintei fecioare şi muceniţe Agnia (21 ianuarie)
Sfînta Muceniţă Agnia s-a născut în Roma cea veche, din părinţi creştini, şi a fost crescută de dînşii întru buna credinţă; iar în anul al treisprezecelea al vieţii sale, prin…
Sfîntul Apostol Timotei, unul din cei şaptezeci (22 ianuarie)
Pe Sfîntul Apostol Timotei l-a odrăslit latura Licaoniei şi a învăţat carte în vestita cetate Listra, care nu s-a preamărit atît cu îndestularea roadelor pămînteşti, pe cît cu această de…
Sfîntul Mucenic Anastasie Persul (22 ianuarie)
Cînd Sfînta Cetate Ierusalim a fost luată de Hosroe, regele Persiei, iar acele sfinte locuri unde a petrecut Hristos Domnul nostru şi a suferit pătimirile cele de voie, răstignirea, moartea,…
Viaţa şi pătimirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Clement, Episcopul Ancirei, a Sfântului Mucenic Agatanghel şi a celor dimpreună cu dânşii (23 ianuarie)
După ce au trecut de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos 250 de ani – în vremea împărăţiei lui Valerian (253-259) -, cetatea de scaun a Ancirei, din părţile Galatiei,…
Sfîntul Paulin Milostivul, Episcopul Nolei (23 ianuarie)
Plăcutul lui Dumnezeu Paulin era de neam din părţile Acvitaniei; în viaţa mirenească a fost unul din sfetnicii senatori ai Romei, dreptcredincios şi temător de Dumnezeu, avînd ca soţie pe…
Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Eusebia, care s-a numit şi Xenia (24 ianuarie)
Vieţile şi laudele sfinţilor se aseamănă cu lumina stelelor; căci precum stelele sînt întărite cu aşezarea pe cer şi toată partea cea de sub ceruri o luminează, încît acelea care…
Viaţa celui între Sfinţi Părintele nostru Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul, Patriarhul Constantinopolului (25 ianuarie)
Patria Sfîntului Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numeşte şi Nazianz. Părinţii lui erau de bun neam şi cinstiţi, tatăl…
Viaţa Preacuviosului Stareţ Anatolie “Cel Bătrân” de la Optina (1824-1894) (25 ianuarie)
Cuviosul părintele nostru Anatolie (în lume Alexei Moisevici Zertalov) s-a născut la 24 martie 1824, în familia unui diacon care slujea la biserica din satul Bobâli, din gubemia Kaluga. Părinţii…
Sfântul Ierarh Betranion, Episcop al Tomisului – Dobrogea (sec. IV) (25 ianuarie)
Acest venerabil episcop tomitan era de origine capadocian. El a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului, Constanţa de azi, prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos şi aprig…
Viaţa Sfîntului Xenofont, a soţiei lui, Maria, şi a fiilor lor, Ioan şi Arcadie (26 ianuarie)
Sfîntul Xenofont era unul din cei mai de frunte boieri ai Constantinopolului, bogat cu averile cele din afară, dar mai bogat cu cele dinăuntru, adică cu credinţa, binecuvîntarea şi cu…
Aducerea moaştelor Sfîntului Ierarh Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului (27 ianuarie)
Iarăşi praznic strălucit şi pricinuitor de bucurie, iarăşi sărbătoare mult luminoasă a cuprins Biserica noastră, care pierde iarna mîhnirii şi gerul păcatului; iarăşi prăznuim pomenirea dascălului şi a părintelui celui…
Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul (28 ianuarie)
Minunatul Efrem a răsărit din pămîntul sirienilor. Şi fapta bună din pruncie alegînd-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vîrstă. El citea…
Viaţa Sfîntului Ierarh Efrem, Episcopul Periaslavului (28 ianuarie)
După fericitul Varlaam, care era fiu de boier, acest fericit Efrem, fiind slăvit şi de bun neam, iar domnului Iziaslav fiind foarte iubit, şi ţinînd toţi la dînsul, a plecat…
Cuviosul Efrem, făcătorul de minuni (28 ianuarie)
În zilele binecredincioşilor şi marilor domni, a sfinţilor răbdători de chinuri ai Rusiei, Boris şi Gleb, erau în Rusia trei fraţi de la o mamă: Efrem, acesta a cărui pomenire…
Aducerea cinstitelor moaşte ale Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (29 ianuarie)
Sfîntul Ignatie de Dumnezeu purtătorul sau Teoforul, fiind dus în Roma, din porunca împăratului Traian (98-117), precum se scrie în viaţa lui, şi de fiare fiind mîncat pentru Hristos, au…
Cuviosul Lavrentie Închisul, din Pecersca (29 ianuarie)
După ispitirea cuvioşilor închişi din Pecersca, Isac şi Nichita, s-a aflat nevoindu-se în aceeaşi sfîntă mînăstire, fericitul Lavrentie, care asemenea a îndrăznit, ca un bun ostaş al lui Hristos, a…
Soborul Sfinţilor Părinţilor noştri şi marilor dascăli şi ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (30 ianuarie)
Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăţiei lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăţia după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărţire şi prigonire între…
Sfîntul Sfinţit Mucenic Ipolit şi cei împreună cu dînsul (30 ianuarie)
Aceştia au fost în vremea împărăţiei lui Claudiu (41-54), fiind ighemon unul cu numele Vicarie şi Ulpiu romanul, Chensorin era întîi sfetnic, cu dregătoria magistru; şi fiind tîrît şi întrebat,…
Sfinţii doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi Sfînta Muceniţă Atanasia, cu cele trei fiice ale ei (31 ianuarie)
Sfîntul Chir, plăcutul lui Dumnezeu, avusese naşterea şi creşterea sa în părţile Egiptului, în cetatea Alexandriei, cea zidită de Alexandru Macedon; el era slăvit cu meşteşugul de doctor şi se…
Cuviosul Nichita Zăvorîtul (Închisul) din Pecersca, episcopul Novgorodului (31 ianuarie)
Sînt unii ostaşi viteji, care nu în ceată s-au obişnuit a face război, ci cîte unul se reped asupra vrăjmaşului lor; pe care, deşi de multe ori îi lasă Domnul…