Viaţa Preacuviosului Stareţ Macarie de la Optina (1788-1860) (7 septembrie)

Mihail Nicolaevici Ivanov a fost numele din lume al Cuviosului Macarie. El s-a născut la 20 noiembrie 1788, într-o familie de boieri din Orlov. A avut o copilărie liniştită, fiind bolnăvicios. Iubea cărţile, muzica, singurătatea. A rămas de timpuriu fără mama sa, care-l iubea şi-l preferea celorlalţi: “Inima mea simte că din acest copil va ieşi ceva neobişnuit”. După sfârşitul ambilor părinţi, Mihail a împărţit averea între fraţi, a renunţat la serviciul în departamentul de finanţe şi s-a aşezat cu traiul pe proprietatea sa. Însă viaţa din lume nu-l interesa.

În anul 1810, Mihail merge într-un pelerinaj la Sihăstria Ploşciansk, şi nu se va mai întoarce în lume. În această Sihăstrie Cuviosul Macarie face cunoştintă cu stareţul Atanasie, ucenicul stareţului Paisie Velicikovski, dobândind în persoana sa un îndrumător duhovnicesc. Ca cel mai apropiat ucenic al Cuviosului Paisie, stareţul Atanasie era preocupat de cercetarea şi traducerea literaturii patristice. Aducând din Moldova multe texte, el şi l-a alăturat în această lucrare şi pe ucenicul său, Cuviosul Macarie. Mai târziu, fiind deja la Optina, unde Cuviosul Macarie s-a mutat în anul 1834, el a continuat lucrarea începută de învăţătorul său. Îndrumătorul său duhovnicesc la Optina a devenit Cuviosul Leon, căruia Cuviosul Macarie şi-a încredintat deplin voia sa, neîndrăznind să săvârşească nimic fără binecuvântarea stareţului.

Cuviosului stareţ Macarie a iniţiat tipărirea manuscriselor şi traducerilor Cuviosului Paisie Velicikovski, adunate la Optina. De mare ajutor în această muncă i-au fost fiii săi duhovniceşti, soţii Kireevski. Sub influenţa Cuviosului Macarie a apărut un şir de editori şi traducători de literatură duhovnicească, atât de necesară Rusiei ortodoxe, întărind legătura între stareţii de la Optina şi intelectualii ruşi. La spovedanie şi pentru binecuvântarea stareţului Macarie veneau A. K. Tolstoi şi I.S.Homiakov, N.V.Gogol şi A.N.Muraviov.

Timp de şapte ani Cuvioşii stareţi Leon şi Macarie au călăuzit viaţa duhovnicească a fraţilor şi a multor mii de oameni. Se cunoaşte următoarea întâmplare: la Cuviosul Macarie a fost adus un îndrăcit, care nu ştia până atunci nimic despre stareţ şi nu îl mai văzuse niciodată. Îndrăcitul s-a năpustit cu un urlet împotriva stareţului: “Macarie vine, Macarie vine”, lovindu-l peste obraz. Cuviosul a întors imediat şi celălalt obraz, iar bolnavul s-a prăbuşit fără simţire la pământ. S-a trezit vindecat. Dracul n-a putut suporta smerenia stareţului.

Domnul i-a dăruit Cuviosului Macarie şi darul discernământului. Fiecăruia dintre cei care veneau la dânsul pentru a-şi descoperi sufletul, el îi dădea medicamentul potrivit. Cuvântul său smerit era şi cuvânt lucrător, cuvânt cu putere, căci el impune a supunere şi trezea credinţa în cel necredincios. Smerenia sa se vădea şi în cele din afară, în felul cum se îmbrăca, în fiecare mişcare. Din cauza rugăciunii neîncetate a lui Iisus pe care o lucra, faţa îi era luminoasă, strălucind de bucurie duhovnicească şi dragoste către aproapele.

Cu doi ani înainte de sfârşitul său, Cuviosul Macarie a primit schima cea mare. Până la moarte, Cuviosul a primit pe fiii duhovniceşti şi pe pelerini, îndrumându-i şi binecuvântându-i. În data de 7 septembrie 1860, la o oră după împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine, Cuviosul Părintele nostru Macarie a trecut în pace la Domnul.