PAVECERNIŢA MARE

PAVECERNIŢA  MARE

Preotul zice: Binecuvântat este Dumnezul nostru? iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noţtri? Şi cântăreţul cel rânduit începe aşa: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie. Împărate ceresc? Sfinte Dumnezeule? Preasfântă treime? Tatăl nostru? Că a Ta este împărăţia? Doamne miluieşte (de 12 ori) Slavă? Şi acum? veniţi să ne închinăm? (de 3 ori).

De este săptămâna întâia a Postului Mare, se citeşte

Psalmul 69

Dumnezeule, spre ajutorul meu la aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grabeşte-Te! Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: „Bine, bine!”. Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: „Slăvit sa fie Domnul!”. Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, ajută-mă! Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi.

După sfârşitul psalmului acesta, se cântă Canonul mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Iar de nu este Săptămâna mare, se începe aşa:

Psalmul 4

Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea. Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? Să ştiţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul. Mâniaţi-vă, dar nu greşiti; de cele ce ziceţi în inimile voastre, în aşternuturile voastre vă căiţi. Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul. Mulţi zic: „Cine ne va arăta nouă cele bune ?”. Dar însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne! Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmultit. Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.

Psalmul 6

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele. Şi sufletul meu s-a tulburat foarte, şi Tu, Doamne, până când? Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta. Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine? Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda. Tulburatu-s-a de întristare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit. Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrabă.

Psalmul 12

Până când, Doamne, mă vei uita, până în sfârşit? Până când vei întoarce faţa Ta de la mine? Până când voi pune gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua şi noaptea? Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea? Caută, auzi-mă Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte, ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu : „Întăritu-m-am asupra lui”. Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clătina. Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a facut bine şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.

Iarăşi:

Caută, auzi-mă Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte, ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu : „Întăritu-m-am asupra lui”.

Slavă? Şi acum? Aliluia (de 3 ori) şi trei metanii Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă? Şi acum?

Psalmul 24

Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei, Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în deşert. Căile Tale, Doamne, arată-mi, şi cărările Tale mă învaţă. Îndreptează-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua. Adu-ţi aminte de îndurările şi milele Tale, Doamne, că din veac sunt. Păcătele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni. După mila Ta, pomeneşte-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne. Bun şi drept este Domnul, pentru aceasta, lege va pune celor ce greşesc în cale. Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăţa-va pe cei blânzi căile Sale. Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui. Pentru numele Tău, Doamne, curăţeşte păcatul meu, că mult este. Cine este omul cel ce se teme de Domnul ? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o. Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui şi seminţia lui va moşteni pământul. Domnul este întărirea celor ce se tem de Dânsul, aşezământul Lui îl va arăta lor. Ochii mei pururea spre Domnul, că El va scoate din lat picioarele mele. Caută spre mine şi mă miluieşte, că părăsit şi sărac sunt eu. Necazurile inimii mele s-au înmulţit; din nevoile mele scoate-mă. Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi-mi iartă toate păcatele mele. Vezi pe vrăjmaşii mei, că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât. Păzeşte sufletul meu şi mă izbăveşte, ca să nu mă ruşinez că am nădăjduit în Tine. Cei fără răutate şi cei drepţi s-au lipit de mine, că Te-am aşteptat, Doamne. Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.

Psalmul 30

Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, ca să nu fiu ruşinat în veac. Întru îndreptarea Ta izbăveşte-mă şi mă scoate. Pleacă spre mine urechea Ta, grăbeşte de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător şi casă de scăpare ca să mă mântuieşti.Că puterea mea şi scaparea mea eşti Tu şi pentru numele Tău mă vei povăţui şi mă vei hrăni. Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, că Tu eşti apărătorul meu. În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului. Urât-ai pe cei ce păzesc deşertăciuni în zadar, iar eu spre Domnul am nădăjduit. Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu, şi nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmaşului; pus-ai în loc desfătat picioarele mele. Miluieşte-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu, sufletul meu şi inima mea. Că s-a stins întru durere viaţa mea şi anii mei în suspinuri; slăbit-a întru sărăcie tăria mea şi oasele mele s-au tulburat. La toţi vrăjmaşii mei m-am făcut de ocară şi vecinilor mei foarte, şi frica cunoscuţilor mei. Cei ce mă vedeau afară fugeau de mine. Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ea un vas stricat, că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc împrejur, când se adunau ei împreuna împotriva mea; ca să ia sufletul meu s-au sfătuit. Iar eu către Tine am nădăjduit, Doamne, zis-am : „Tu eşti Dumnezeul meu!” în mâinile Tale, soarta mea, izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă prigonesc. Arată faţa Ta peste robul Tău, mântuieşte-mă cu mila Ta! Doamne, să nu fiu ruşinat, că Te-am chemat pe Tine; să se ruşineze necredincioşii şi să se coboare în iad. Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege, cu mândrie şi cu defăimare. Cât este de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai gătit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc în Tine, înaintea fiilor oamenilor. Ascunde-i-vei pe dânsii cu acoperământul feţei Tale de tulburarea oamenilor. Acoperi-i-vei pe ei în cortul Tău de împotrivirea limbilor. Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa, în cetate întărită. Iar eu am zis întru uimirea mea : Lepădat sunt de la faţa ochilor Tăi. Pentru aceasta ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat catre Tine. Iubiţi pe Domnul toţi cuvioşii Lui, că adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mâdresc, cu prisosinţă. Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul.

Psalmul 90

Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Va zice Domnului : „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o arma te va înconjura adevărul Lui. Nu te vei teme, de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiaza. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scapare ţie. Nu vor veni către tine rele şi bataie nu se va apropia de locaşul tău. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău. Peste aspida şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur. „Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el, că a cunoscut numele Meu. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.

Slavă? Şi acum? Aliluia (de 3 ori), cu trei metanii.

Apoi strana întâia începe Cântarea proorocului Isaia, cu cântare dulce, lin şi rar, pe glasul al 7-lea:

Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu.

Strana a doua cântă iar această cântare toată, apoi amândouă stranele, fiecare câte un stih.

Auziţi până la marginile pământului, căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici, plecaţi-vă, căci cu noi este Dumnezeu.

Că iarăşi veţi putea şi iarăşi veţi fi biruiţi, căci cu noi este Dumnezeu.

Şi cuvântul pe care îl grăiţi nu va rămânrea întru voi, căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, căci cu noi este Dumnezeu.

Pe Domnul Dumnezeul nostru, pe Acela vom sfinţi, şi El va fi nouă frică, căci cu noi este Dumnezeu.

Şi de voi fi nădăjduindu-mă spre Dânsul, va fi mie spre sfinţire, căci cu noi este Dumnezeu.

Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu, căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umbra întru întuneric a văzut lumină mare, căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiţi în latura şi în umbra morţii, lumină va străluci peste voi, căci cu noi este Dumnezeu.

Că prunc S-a născut nouă Fiul şi S-a dat nouă, căci cu noi este Dumnezeu.

A Cărui stăpânire s-a făcut peste umărul Lui, căci cu noi este Dumnezeu.

Şi păcii Lui nu este hotar, căci cu noi este Dumnezeu.

Şi se cheamă numele Lui înger de mare sfat, căci cu noi este Dumnezeu.

Sfetnic minunat, căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu tare, Stăpânitor, Domn al păcii, căci cu noi este Dumnezeu.

Părinte al veacului ce va să fie, căci cu noi este Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului duh, căci cu noi este Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Căci cu noi este Dumnezeu.

Apoi amândouă stranele cântă împreună:

Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu (de trei ori).

Şi îndată troparele acestea:

Strana întâia:

Ziua trecând, mulţumesc Ţie, Doamne; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de păcat dăruieşte-o mie, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Strana a doua:

Slavă?

Ziua trecând, slăvescu-Te pe Tine, Stăpâne; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de sminteală dăruieşte-o mie, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Strana întâia:

Şi acum?

Ziua trecând, cu cântare Te slăvesc pe tine, Sfinte; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de bântuială dăruieşte-o mie, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Amândouă stranele cântă împreună, pe glasul al 2-lea:

Firea cea fără de trup a heruvimilor cu cântări fără de încetare pe Tine Te slăveşte.

Vieţuitorii cei cu câte şase aripi, serafimii, cu neîncetate glasuri pe Tine Te preînalţă.

Toate oştile îngerilor cu cântări întreit sfinte Te laudă.

Că mai înainte de toate eşti, Cel ce eşti Părinte, şi împreună fără de început ai pe Fiul Tău.

Şi întocmai cinstit purtând pe Duhul vieţii, nedespărţirea Treimii arăţi.

Preasfântă Fecioară, maica lui Dumnezeu, şi cei ce aţi fost singurii văzători Cuvântului şi slujitori,

Ale proorocilor şi ale mucenicilor toate cetele, ca cei ce aveţi viaţă nemuritoare,

Pentru toţi rugaţi-vă cu de-adinsul, că toţi suntem întru nevoi.

Ca izbăvindune de înşelăciunea celui rău, să cântăm cântare îngerească:

Sfinte, Sfinte, Sfinte, întreit Sfinte, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Şi îndată se citeşte cu glas lin: Cred întru unul Dumnezeu? (caută la Miezonoptică).

Apoi:

Presfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, roagă-te pentru noi păcătoşii (de trei ori).

Toate puterile cereşti, ale sfinţilor îngeri şi ale arhanghelilor, rugaţi-vă pentru noi, păcătoşii (de două ori).

Sfinte Ioane, proorocule şi Înaintemergătorule şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi păcătoşii (de două ori).

Sfinţilor măriţilor apostoli, proorocilor şi mucenicilor şi toţi sfinţii, rugaţi-vă pentru noi păcătoşii (de două ori).

Preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtători părinţi ai noştri, păstori şi învăţători ai lumii, rugaţi-vă pentru noi păcătoşii (de două ori).

Aici se pomeneşte şi sfântul al cărui hram este (de două ori).

Cea nebiruită şi necuprinsă şi dumnezeiască putere a cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, nu ne lăsa pe păcătoşii (de două ori).

Dumnezeule, curăţeşte-ne pe noi, păcătoşii.

Dumnezeule, curăţeşte-ne pe noi, păcătoşii.

Dumnezeule, curăţeşte-ne pe noi, păcătoşii, şi ne miluieşte.

Sfinte Dumnezeule? Preasfântă treime? Tatăl nostru? Că a Ta este împărăţia? Şi se cântă troparele acestea (iar de este praznic, troparul praznicului):

Luni şi Miercuri seara

Se cântă aceste tropare, pe glasul al 2-lea:

Lumineaza ochii mei Hristoase Dumnezeule, ca nu cumvă sa adorm în moarte, ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: întăritu-m-am asupra lui.

Slavă?

Sprijinitor sufletului meu fii, Dumnezeule, că umblu prin mijlocul a multor curse, izbăveşte-mă de dânsele şi mă mântuieşte, Bunule, ca un Iubitor de oameni.

Şi acum?

Că nu avem îndrăzneală pentru multe păcatele noastre, tu, pe Cel ce S-a născut din tine, roagă-L Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului. Nu trece cu vederea rugăciunile păcătoşilor, Preacurată, că milostiv este şi poate să mântuiască Cel ce a primit a pătimi pentru noi.

Marţi şi Joi seara

Se cântă aceste tropare, glasul al 8-lea:

Neadormirea nevăzuţilor mei vrăjmaşi o şti, Doamne, şi slăbiciunea ticălosului meu trup o cunoşti, cel ce m-ai zidit. Pentru aceasta în mâinile Tale voi da duhul meu. Acoperă-mă cu aripile bunătăţii Tale, ca nu cumva să adorm întru moarte. Şi ochii minţii mele luminează-le întru desfătarea dumnezeieştilor Tale cuvinte; şi mă deşteaptă la vreme potrivită, spre a Ta slăvire, ca un bun şi de oameni iubitor.

Stih: Caută şi mă auzi, Doamne Dumnezeul meu.

Cât va fi de înfricoşătoare judecata Ta, Doamne! Îngerii stând înainte, oamenii în mijloc adunându-se, cărţile deschizându-se, faptele cercetându-se. gândurile întrebându-se. Ce judecată va fi mie, celui zămislit în păcate? Cine-mi va stinge văpaia? Cine-mi va lumina întunericul, de nu mă vei milui Tu, Doamne, ca un iubitor de oameni?

Slavă?

Lacrimi dă-mi mie, Dumnezeule, ca oarecând femeii celei păcătoase şi mă învredniceşte să ud picioarele Tale, care din calea rătăcirii pe mine m-au izbăvit. Şi să aduc Ţie mir de bună mireasmă, viaţă curată, întru pocăinţă mie agonisitţ; ca să aud şi eu glasul Tău cel dorit: credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!

Şi acum?, al Născătoarei de Dumnezeu:

Neînfruntată nădejdea ta, Născătoare de Dumenzeu, având, mă voi mântui. Folosinţa ta agonisind, Precurată, nu mă voi mântui. Izgoni-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi birui pe ei, îmbrăcându-mă numai cu acoperământul tău ca şi cu o platoşă; şi întru ajutorul tău cel atotputernic rugându-mă, strig către tine: Stăpână, mântuieşte-mă cu rugăciunile Tale şi mă scoală din întunecatul somn, spre a ta slăvire, cu puterea Celui ce S-a întrupat din tine, a Fiului lui Dumnezeu.

Doamne miluieşte (de 40 de ori), Slavă? Şi acum? Ceea ce eşti mai cintită decât heruvimii? Întru numele Domnului, binecuvintează, părinte. Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri? Apoi se citeşte această

Rugăciune a Marelui Vasile

Doamne, Doamne, Cel ce ne-ai izbăvit de toată săgeata ce zboară în zi, izbăveşte-ne şi de tot lucrul ce umblă întru întuneric. Primeşte jertfa cea de seară, ridicările mâinilor noastre, şi ne învredniceşte şi măsura nopţii fără de prihană a o trece, neispitiţi de rele, şi ne izbăveşte de toată tulburarea şi îngrozirea care ne vin de la diavol. Dăruieşte sufletelor noastre umilinţă şi gândurilor noastre grijire de întrebarea ce va să fie la înfricoşătoarea şi dreapta judecată. Pătrunde cu frica Ta trupurile noastre şi omoară mădularele noastre cele pământeşti, ca şi întru liniştea somnului să ne luminăm cu privirea la judecăţile Tale. Întoarce de la noi toată nălucirea necuvioasă şi pofta cea vătămătoare şi ne ridică în vreme de rugăciune, întăriţi în credinţă şi sporind întru poruncile Tale, cu bună vrerea şi bunătatea Unuia-Născut Fiului Tău, cu care binecuvântat eşti, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Duhul Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi îndată; Veniţi să ne închinăm? (de 3 ori). Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule? (caută la rugăciunile dimineţii).

Psalmul 101

Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea, la Tine să ajungă! Să nu întorci fata Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta! În orice zi Te voi chema, degrab auzi-mă! Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustie; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş. Toata ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau. Că cenuşă am mâncat în loc de pâine şi băutura mea cu plângere am amestecat-o, din pricina, urgiei Tale şi a mâniei Tale; că, ridicându-mă eu, m-ai surpat. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărână lui le va fi mila. Şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta. Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul; că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit, ca să audă suspinul celor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi, să vestească în Sion numele Domnului şi laudă Lui în Ierusalim, când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile, ca să slujească Domnului. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat, şi lucrul mâinilor Tale sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne, şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi.

Rugăciunea lui Manase, regele iudeilor

Doamne, Atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, ai lui Isaac şi al lui Iacov, şi al seminţie celei drepte a lor, Cel care ai făcut cerul şi pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricoşător şi slăvit, Înaintea căruia toate se tem şi tremură din pricina atotputerniciei Tale, pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi! Însă nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel Preaînalt, bun, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor. Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor spre mântuire. Aşadar Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepţi, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacov, care nu ţi-au greşit ţie, ci ai pus pocăinţă mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi înălţimea cerului din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni şi am înmulţit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta, am păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc, însă cer, rugându-Te: Iartă-mă Doamne, iartă-mă şi nu mă pierde în fărădelegile mele şi nici nu mă osândi la întuneric sub pământ, căci Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Şi Te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele. Căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!

Sfinte Dumnezeule?, cu trei metanii, Preasfântă Treime? Tatăl nostru? Că a Ta este împărăţia?, apoi troparele aceste, glasul al 6-lea: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi? Slavă? Doamne, miluieşte-ne pe noi? Şi acum? Uşa milostivirii deschide-o nouă? (caută la Miezonoptică). Doamne miluieşte (de 40 de ori). Slavă? Şi acum? Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii?Întru numele Domnului binecuvintează, părinte. Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri? şi această

Rugăciune a lui Mardarie

Stăpâne, Dumnezeule, Părinte Atotputernice, Doamne, Fiule Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte, o Dumnezeire, o Putere, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, şi cu judecăţile care ştii, miluieşte-mă pe mine nevrednicul robul Tău, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm? (de 3 ori)

Psalmul 69

Dumnezeule, spre ajutorul meu la aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grabeşte-Te! Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: „Bine, bine!”. Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: „Slăvit sa fie Domnul!”. Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, ajută-mă! Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viata mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric, ca morţii cei din veacuri. S-a mâhnit în mine duhul meu, în mine inima mea s-a tulburat. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoşat. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă aseman celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrajmaşii mei, Doamne ! La Tine am scăpat, Învaţă-mă să fac voia Ta, ca Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povătui la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţa. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Şi întru mila Ta vei sfârşi pe vrăjmaşii mei şi vei pierde pe toti cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie, pentru slava Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte, Atotţiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cela ce ridici păcatul lumii, miluieşte ne pe noi, Cel ce ridici păcatul lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele bine Te voi cuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis : Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul Meu. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumina. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Învredniceşte-ne, Doamne, în noaptea aceasta fără de păcat să ne păzim noi. Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci, amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. Bine eşti cuvântat Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mânilor Tale nu le trece cu vederea, că Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi se zice canonul de rând al sfântului sau al Născătoarei de Dumnezeu.

Iar după sfârşitul canonului se cântă: Cuvine-se cu adevărat? Sfinte Dumnezeule? Preasfântă Treime? Tatăl nostru? Că a Ta este împărăţia?

Apoi încep strănile să cânte lin şi rar, pe glasul al 7-lea:

Doamne al puterilor, fii cu noi, că pe altul afară de Tine, ajutor întru necazuri, nu avem. Doamne al puterilor, miluieşte-ne pe noi (de două roi fără stih).

Apoi se cântă însoţit de stih.

Stih: Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui, lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui.

Doamne al puterilor?

Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.

Doamne al puterilor?

Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L pe El în psaltire şi alăută.

Doamne al puterilor?

Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă, lăudaţi-L pe El în strune şi în organe.

Doamne al puterilor?

Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.

Doamne al puterilor?

Stih: Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui, lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui.

Doamne al puterilor?

Slavă?

Doamne, de n-am avea pe sfinţii Tăi rugători şi bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a te lăuda pe Tine, pe Care Te binecuvintează neîncetat îngerii? Ştiutorul inimilor, iartă sufletele noastre.

Şi acum?, al Născătoarei de Dumnezeu:

Multe sunt mulţimile greşealelor mele, Născătoare de Dumnezeu. La tine am scăpat, curată, mântuire trbuindu-mi. Cercetează neputinciosul meu suflet şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeului nostru să-mi dăruiască iertare de relele ce am făcut, ceea ce eşti una binecuvântată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieţii mele, nu mă lăsa pe mine. Ajutorului omenesc nu mă încredinţa, ci singură mă sprijineşte şi mă miluieşte.

Şi aceasta, a Născătoarei de Dumnezeu:

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul Tău.

Doamne miluieşte ( de 40 de ori ), Cel ce în toată vremea şi în tot ceasul? (caută la Miezonoptică). Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă? Şi acum? Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii? Întru numele Domnului binecuvintează, părinte. Preotul: Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi? Iar fiecare, stând puţin, zice întru sine rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne şi Stăpânul vieţii mele?, aşa cum s-a arătat la Miezonoptica din toate zilele. Apoi Sfinte Dumnezeule? Preasfântă Treime? Tatăl nostru? Doamne miluieşte (de 12 ori). Şi această

Rugăciune de cerere
către Presfânta de Dumnezeu Născătoarea

Facere a lui Pavel Monahul din Mânăstirea Făcătoarei de bine.

Nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână care pe Dumnezeu-Cuvântul, cu oamenii, prin preaslăvită naşterea ta L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cereşti ai împreunat-o, ceea ce ştii singură nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiţi ajutătoare; gata folositoare celor ce aleargă la tine şi tuturor creştinilor scăpare. Nu te scârbi de mine cel păcătos şi întinat, care cu urâte gânduri, cu cuvinte şi cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut şi prin lenea dulceţilor vieţii cu voia rob m-am făcut. Ci, ca ceea ce eşti Maica Iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni milostiveşte-te spre mine păcătosul şi întinatul şi primeşte rugăciunea mea ce se aduce ţie din buze necurate. Şi pe Fiul tău şi Stăpânul nostru şi Domnul, cu îndrăzneala Ta ca o Maică, cuprinzând, roagă-L ca să-mi deschidă şi mie milostivirile cele iubitoare de oameni, ale bunătăţii Sale. Şi trecând greşelile mele cele nenumărate, să mă întoarcă la pocăinţă şi lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate. Şi fii lângă mine pururea ca o milostivă şi milosârdă şi iubitoare de bine. În această viaţă de acum, caldă folositoare şi ajutătoare; năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi la pocăinţă îndreptându-mă şi în vremea ieşirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli, departe de la dânsul izgonindu-le. Şi în ziua înfricoşatei judecăţi, de munca cea veşnică izbăvindu-mă şi slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru, moştean pe mine arătându-mă. Pe care să o şi dobândesc, Stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, prin mijlocirea şi sprijinul tău. Cu darul si cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea, şi închinăciunea, împreună cu Cel făra de început a Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea
către Domnul nostru Iisus Hristos

Facere a lui Antioh Monahul Pandectul.

Şi ne dă nouă Stăpâne, celor ce mergem spre somn, odihnă trupului şi sufletului; şi ne păzeşte pe noi de întunecatul somn al păcatului şi de toată întunecata şi cea de noapte patima a dulceţii. Conteneşte întărâtările patimilor, stinge săgetile vicleanului cele aprinse, cele pornite asupra noastră cu vicleşug. Zburdarile trupului nostru le potoleşte şi tot gândul nostru cel pământesc şi trupesc, adoarme-l. Şi ne dăruieşte nouă, Dumnezeule, minte deşteaptă, cuget curat, inimă trează, somn uşor şi de toată nălucirea satanei nestrămutat. Şi ne scoală pe noi în vremea rugăciunii, întăriţi în poruncile Tale, şi pomenirea judecăţilor Tale în noi nestricată avându-o. Cuvântare de slavă Ta în toată noaptea ne dăruieste, ca să cântăm, să binecuvântam şi să slăvim prea cinstitul şi prea încuviinţatul Tău nume: al Tătalui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Preaslăvita pururea Fecioara, binecuvântată de Dumnezeu Născătoare, du rugăciunea noastră la Fiul tău şi Dumezeul nostru, şi cere ca să mântuiască prin tine sufletele noastre.

Rugăciunea Sfântului Ioanichie

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt: Treime Sfântă, slavă Ţie.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumuezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Slavă? Şi acum? Doamne miluieşte (de 3 ori); iar noi toţi ne plecăm la pământ şi preotul, tot în genunchi, cu faţa la apus, zice cu glas mare această

Rugăciune

Stăpâne mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci; uc folosinţele cinstitelor cereştilor puteri celor fără de trupuri; pentru rugăciunile cinstitului, măritului prooroc Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale sfinţilor, măriţilor şi bunilor biruitori mucenici; ale preacuvioşilor şi purtătorilor de Dumnezeu părinţilor noştri; ale Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana şi ale tuturor sfinţilor Tăi, bineprimită fă rugăciunea noastră; dăruieşte-ne iertare de greşealele noastre; acoperă-ne cu acoperământul aripilor Tale; izgoneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi pizmaşul; împacă viaţa noastră; Doamne miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre, ca un bun şi de oameni iubitor.

Apoi, făcând cel mai mare metanie până la pământ, zice către fraţi sau către credincioşi:

Binecuvântaţi şi mă iertaţi pe mine, păcătosul.

Iar fraţii (credincioşii)

Dumnezeu să te ierte, părinte sfinţite.

Preotul se întoarce cu faţa către Răsărit şi zice: Să ne rugăm pentru? şi celelalte, după cum s-a arătat la Miezonoptica din toate zilele; şi după fiecare stih se cântă: Doamne miluieşte. Iar la urmă cel mai mare zice: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştrii?

Şi încep fraţii sau credincioşii de-a dreapta şi de-a stânga, câte doi pe rând, a face metanii şi a cere iertare de la cel mai mare zicând fiecare:

Binecuvintează, părinte sfinţite, şi mă iartă pe mine, păcătosul.

Iar cel mai mare stă în mijlocul bisericii, până ce toţi fraţii termină de aâşi lua iertare de la el.

Iar când merg în chilii, monahii (şi mirenii mergând acasă) rostesc această

Rugăciune

Slăbeşte, lasă, iartă Dumnezeule greşelile noastre, cele de voie, cele fără de voie, cele cu lucrul şi cu cuvântul, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţa, cele din noapte şi din zi, cele cu mintea şi cu gândul. Toate le iartă nouă, ca un Bun şi iubitor de oameni.

Pe cei ce ne urăsc şi ne fac nouă strâmbătate, iartă-i Doamne. Celor ce ne fac bine, fă-le bine. Fraţilor şi rudeniilor noastre, dăruieşte-le cererile cele către mântuire şi viaţă veşnică. Pe cei ce sunt în neputinţă, cercetează-i şi vindecare dăruieşte-le. Pe cei de pe mare, ocârmuieşte-i. Cu cei călători împreună călătoreşte. Pe cei din văzduh ocroteşte-i. Celor ce ne slujesc şi ne miluiesc pe noi, iertare păcateler dăruieşte-le. Pe cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânsii, miluieşte-i după mare mila Ta. Pomeneşte Doamne, pe cei mai înainte adormiţi, părintii şi fraţii noştri, şi-i odihneşte unde luminează lumina feţei Tale. Pomeneşte, Doamne, pe fraţii noştri cei din necazuri şi-i izbăveşte de toată primejdia. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce aduc daruri şi fac bine în Sfintele Tale Biserici şi le dă lor cererile cele către mântuire şi viaţă veşnica. Pomeneşte-ne, Doamne, şi pe noi, smeriţii, păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, luminează mintea noastră cu lumina cunoştintei Tale şi ne îndreptează pe calea poruncilor Tale. Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria şi ale tuturor sfinţilor Tăi, că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.