Doamne şi Stăpânul vieţii mele, îmi recunosc şi îmi mărturisesc păcatele mele pe care le-am făcut în toată vremea şi în tot locul. Am greşit umblând după voile păcătoase ale trupului, Te-am mâniat, Te-am scârbit şi Te-am întristat. Mi-ai întins cu bunătatea Ta de multe ori Sfântul Trup şi scump Sângele Tău, voind să Te uneşti cu mine, dar eu robindu-mă iarăşi de păcat, am căzut. Nădăjduiesc în mila şi bunătatea Ta, care primeşte pe tot sufletul cel necăjit şi întristat. Căci Tu ai spus prin glasul proorocului David, că inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Adevărate sunt cuvintele Tale, că nu ai depărtat pe cei ce au venit la Tine cu umilinţă. De aceea gândindu-mă la înfricoşata Ta judecată şi văzându-mă lipsit de fapte bune şi fără răspuns, îmi plec genunchii rugându-te să mă ierţi, să mă primeşti, să nu îmi spui că nu mă cunoşti pe mine, pentru că amar va fi mie depărtându-mă pentru veşnicie de Faţa Ta, cea plină de strălucire şi mergînd în întunericul cel mai de jos. Ci dă-mi putere, înţelepciune, credinţă, nădejde şi dragoste, împreună cu toate virtuţiile creştineşti, întăreşte-mă şi mă scapă de boli, necazuri, încercări şi vrăjmaşi, iar pentru rugăciunile Preacuratei Maicii tale, a sfinţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor, mîntuieşte-mă de veşnica osândă şi mă fă părtaş Impărăţiei Tale, ca acolo în veşnicie, să văd şi să mă bucur de slava Ta. Amin.